#foodreviews – episodul 9 – Spoon Grill & bar

Despre Spoon-ul din Lotus am mai scris, acum au deschis un local trendy, pe malul Crişului, aproape de Crinul Alb şi Rivo dar mesajul pare a fi mai degrabă “fmm Rivo” întrucât se vrea o concurenţă destul de directă cu Rivo. Deci vrea şi Spoon să joace în liga restaurantelor high-end şi pare să funcţioneze, au terasă pe malul crişului, au design modern, am fost în weekend şi cam aveam nevoie de rezervare ca să mănânc.

20160522_172535

Atmosfersa şi servirea

Atmosferă hip&trendy, cu menţiunea că pe terasă în timpul zilei vor exista inevitabil locuri în care să te bată soarele… mă rog… mergeţi şi voi seara. Servirea e asigurată în parte de chelnerii de la spoon-ul din Lotus. Decentă. Nu am mare lucru de obiectat aici.

Aperitiv – tartar de ton, pastă de anşoa, tortilla. 

Mai ţineţi minte ce ziceam despre tartarul de biban al celor de la Allegria? Aici a fost mai bine, tartarul de ton era amestecat cu ceapă şi alte ingrediente, nu era neapărat curajos dar avea lângă o pastă de anşoa care prin natura lui era destul de sărată. Tortilla delicioasă. Bun, spre foarte bun şi o prezentare reuşită.

20160522_165719

Fel principal – Piept de raţă sous vide cu piure de păstârnac şi ceva gem de prune

20160522_171019

OK, deşi sous vide sună pretenţios e o tehnică folosită pentru a găti carnea la temperatura potrivită, fără să mai ai stresul “câte minute o prăjesc”, e deosebit de utilă la restaurante. Aici eu cred că nu le-a reuşit. Pieptul de raţă avea pielea perfect rumenită dar interiorul era uşor prea făcut. Setaţi şi voi temperatura de sous vide mai jos ca să iasă bine. Altfel preparatul nu a fost rău, garniturile erau bune şi chiar şi uşor overcooked pieptul era decent.

Fel principal – costiţe barbecue cu cartofi

20160522_170117

Trebuie să fii extrem de detestabil să nu îţi placă costiţele. Astea erau chiar bune. Poate nu cele mai bune costiţe pe care le-am gustat, dar foarte bune, clar mai bune decât cele pe care le-am mâncat la Spoon în Lotus.

Fel principal – Biban cu legume

20160522_170000

Peştele gătit corect şi legumele foarte gustoase, ce ţi-ai putea dori mai mult? Uşor picant (legumele) peştele fraged, pielea crocantă, nimic de reproşat.

Concluzie

E clar că Spoon – Bar & Grill vrea să se bată cu restaurantele high-end din Oradea (Rivo, Graff, Allegria, Crinul Alb) şi din punctul meu de vedere o face bine. Da, e uşor prea fancy şi prea hipsterish pentru gustul meu dar cam aşa sunt şi celelalte, mâncarea e bună, uşor scumpă da plm, trebuie să fie aşa, doar nu eşti sărac dacă mergi acolo… Mă abţin să pun momentan calificativul de “best high-end restaurant” pentru că am fost acolo o singură dată, clar trebuie să mai fac nişte probe, dar ca idee toţi cei de la masă au golit farfuriile…. ceea ce spune multe.

Note

Servire: 8/10
Aperitiv – Tartar de ton: 9/10
Piept de raţă sous vide: 7/10
Costiţe: 8/10
Biban cu legume: 9/10
Raport preţ/calitate: 7/10

 

Advertisements

#foodreviews – episodul 8 – Allegria – Republicii

Allegria de pe Republicii (acolo unde era fosta farmacie non-stop) clădire istorică de altfel, s-a deschis anul trecut cu destul de mare publicitate. Atât de mare că am fost si eu anul trecut şi a fost hit&miss… adică unele lucruri erau foarte bune, altele “meh” sau chiar catastrofale. Între timp am înţeles că s-a schimbat şi chef-ul care acum e italiano vero şi am zis să fac review mai ales că restaurantul e destul de în vogă, şi în general ai nevoie de rezervare pentru a prinde masa.

Designul mi s-a părut chiar bun, cumva au reuşit să îmbine clădirea în stil baroc cu elemente frumos restaurate care arată fosta destinaţie a clădirii (farmacie şi spital) cu minimalism şi restaurant modern high-end… nu pare o combinaţie bună, dar mie mi-a plăcut. Dar eu nu mă pricep la design, deci mnah… să trecem la lucrurile importante.

Servirea

Politicoasă dar… mediocră aşa… pentru un restaurant generic mergea, pentru pretentii de high-end…eh… se putea mai bine… poate am fost noi ghinionisti… mai uitau o băutură, sau că am cerut zahăr, sau chestii d-astea… dar cât timp sunt politicoşi (defapt politicoase că erau doar chelneriţe) şi problema se rezolvă, nu pot fi foarte supărat. Nu e un motiv pentru care să nu mergi la restaurant, dar clar se putea şi trebuia să fie un pic mai bine.

Aperitiv – Tartar de biban

IMG_20160514_151758-2

Prezentarea… simplă dar OK…  sigur se putea face o prezentare mai bună. Iar rucola… ok… m-am plictisit să spun ca rucola e o păpădie amară care nu aduce aproape niciodată nimic în plus. Are zero aromă doar gust amar. Serios, de ce ar vrea cineva rucola la ceva? Stiu că e la modă, ştiu că bucatarie italiana… stiu ca aduce culoare verde in farfurie la un cost extrem de redus… dar totusi… astept momentul ala de sinceritate cand toata lumea va spune “da bah, rucola e nasoala, e comestibila, potential sanatoasa, dar hai sa n-o mai mancam pentru ca nu are gust bun”. Sa ne intelegem, asta nu e neaparat vina restaurantului sau a bucatarului, acum pare aproape un sacrilegiu sa faci orice salata cu tenta italiana fara sa pui multa rucola in toate restaurantele (si nu doar din Romania), poate sunt eu nebun si nu imi place mie, dar vreau sa vad persoana aia care imi spune “da bah, mancarea asta e mult mai buna daca pui multa rucola in ea” si apoi sa o vad ca o si mananca si nu o lasa in farfurie cum fac toti oamenii normali.

Asa, trecand peste prezentare, sa revenim la preparatul in sine.

Prima surpriza neplacuta: fix in prima imbucatura de peste luata era un os destul de serios… daca eram jurat la masterchef sau ceva de genul era momentul de rating maxim cand tranteam farfuria de podea si sesizam politia pentru tentativa de omor ce a facut-o bucatarul impotriva gatului meu de panseluta. Dar nu e cazul. Am filetat suficienti pesti ca sa stiu ca treaba asta se poate intampla oricat de atent ai lucra, desigur in general nu ar trebui sa se intample, ar trebui sa fie o greseala care se mai intampla si ea uneori, nu o regula, dar ca sa fie clar nu voi depuncta preparatul pentru asta. Pentru ce voi depuncta insa preparatul e lipsa de curaj. Mi-au adus un peste crud taiat marut, mi-au adus o bucata de lamaie, cateva capere, garnitura de germeni de ceapa si rosii cherry plus decor de rucola (refuz sa cred ca ala e destinat consumului uman). Desigur, ai cam toate incredientele pentru un tartar de peste bun, si oarecum exista o logica in a nu pune sarea si lamaia prea din timp (aceste ingrediente “gatesc” pestele) dar e ca si cum ai cere un sandvis si cineva ti-ar aduce ingredientele (paine, unt, sunca, cascaval, mustar… acum hai pune-le tu impreuna sa  nu zici ca eu ti-am stricat sandvisul). La tartarul de vita e chiar oarecum normal sa fii intrebat daca il vrei preparat sau sa ti-l prepari tu in farfurie si sa primesti ingredientele. La cel de peste e prima data cand vad, si daca tot ma lasa sa-l prepar eu singur atunci voiam si niste ceapa rosie tocata, usturoi tocat, poate niste bucati de peste afumat tocat marunt… adica daca tot il fac eu, lasa-ma sa fiu creativ…

OK, as minti daca as spune ca rezultatul final (dupa ce am adaugat lamaie, sare, piper, germeni de ceapa, ulei) nu a fost delicios… dar cumva obliga clientul sa isi faca propria mancare. Nu zic sa nu ii acorde aceasta sansa daca clientul doreste asta, dar stiu multi oameni care ar fi gustat din preparat asa cum e, ar fi decretat ca e nasol ar fi pus furculita jos si gata, esti in restaurant, nu in bucatarie, nu esti obligat sa stii sa gatesti. Altfel pestele era calitativ, germenii de ceapa mergeau bine (in general se foloseste ceapa normala tocata marunt, dar chiar era o combinatie interesanta cu germeni de ceapa).

Fel principal – Fajitas de pui cu guacamole si lipie

13227059_1043696188998790_7464316411321966355_n

Trecand peste (sau poate chiar din cauza) aspectului de Mickey Mouse al farfuriei, platingul e foarte reusit, desigur fajita deobicei serveste pentru a umple acea lipie, dar cine vrea sa manance un fel de shaworma mexicana intr-un restaurant elegant?

Prima chestie pe care am gustat-o a fost guacamole-ul… care era defapt avocado care s-a intalnit cu un blender si cam atat. Posibil sa fi pus cantitati minime de ulei, sare si lamaie dar acestea nu se simteau. Ceapa tocata si usturoiul lipseau cu desavarsire (sau erau foarte bine ascunse) desi nu retin sa fi vazut reteta de guacamole fara aceste ingrediente asta ca sa nu mai vorbesc de consistienta prea cremoasa (ar trebui sa mai existe si bucati mai mari de avocado, nu doar pasta). Sotia mea a pus usturoi din sosul de usturoi aferent unui alt preparat (pulpe de pui crocante cu cartofi si sos de usturoi), a mai pus sare, si deja guacamole-ul era chiar bun… dar in continuare sustin ca trebuie sa se faca o diferenta clara intre cursuri de gatit si restaurante. La restaurante (mai ales cele cu pretentii) o mancare ar trebui sa fie foarte buna exact asa cum ajunge pe masa, hai ca daca mai e nevoie de un pic de sare si piper nu e grav, dar aici era o pasta de avocado fara nici un gust la care ii lipseau ingrediente esentiale.

Fajita in sine… alta mancare (de pui)… spre perfecta… puiul bun, legumele gatite corect, sosul usor picant extrem de bun, absolut nimic de reprosat, sosul de iaurt mergea bine langa, o mancare extrem de reusita. Pacat ca lipiile erau si ele nesarate, fara gust, si guacamole-ul a trebuit reparat cu ingrediente care in mod normal nu erau disponibile pe masa, dar mancarea in sine a fost exceptionala.

Fel principal – Rasol de vita cu legume si hrean.

IMG_20160514_154240-2

Pe langa mancarurile “trendy” adica paste, fructe de mare, peste si alte chestii de genul, restaurantul ofera si o sectiune “retro” unde au ciolan, costite si… rasol de vita cu hrean… Chiar imi era dor de unul bine facut si a fost chiar o surpriza placuta. Am gasit si destul de multa maduva in os… yummm… e un preparat extrem de simplu dar totodata delicios… carnea de vita extrem de frageda, gustoasa, maduva in os… singurul lucru pe care nu l-am inteles a fost alaturarea cu legumele (foarte corect facute de altfel, trase la tigaie si delicioase). Nu mi se parea ca mergeau langa un rasol cu hrean… si nu eu am facut aceasta alaturare ci asa era preparatul in meniu. Mie mi s-ar fi parut ca langa un rasol ar fi mers doar paine prajita si poate niste muraturi, dar poate sunt eu prea de moda veche) şi daca tot am ales din sectiunea retro, de ce am broccoli in farfurie? Probabil broccoli era cumparat la legatura duminica dimineata de la o mamaie din Piata Mare, si nu din acela globalizat cumparat de la Metro Cash&Carry. Si parca nici zucchini nu era chiar din cele mai vechi timpuri pe la tarabe.

Concluzie

Nu ma intelegeti gresit, e un restaurant bun, dar oarecum frustrant, putea fi foarte bun cu mici imbunatatiri, mancarea e buna spre foarte buna cu ingrediente de calitate, dar uneori trebuie sa ti-o faci tu buna, servirea e oarecum decenta dar te-ai astepta la mai multa atentie poate… Unele preparate au fost chiar exceptionale, in schimb (si acum si in trecut) alte preparate au fost aproape nemancabile prin felul in care au fost servite. De revenit? Clar da… imi place sa risc.

 P.S

Nu fac recenzie la ce nu mananc, si nu mananc deserturi niciodata, dar cica Tiramisu  si Carrot Cake cu caramel sarat au fost foarte bune.

Note

Servirea: 7/10
Aperitiv – tartar de biban: 7/10 (gustul final era de 8 dar nu era meritul lor)
Fel principal – Fajitas: 9/10 (cu oaresce indulgenta pentru guacamole si lipie)
Fel principal – Rasol de vita: 8/10

Raport preț/calitate – 7/10


 

Reverse seared rib-eye

Dap, carne scumpă de vită… suta de lei kilogramul… şi greu de găsit, eu am luat de la selgros, congelată… posibil să existe şi la metro sau în gama gourmand, dar cert e că preţul va fi tot pe acolo… e oarecum justificat având în vedere că trebuie să creşti ditai vita de 200+ kg ca să obţii câteva kg de rib-eye (care e o parte din antricot doar că în română nu sunt definite pe bucăţi părţile antricotului).

După o decongelare foarte lentă carnea arăta cam aşa:

IMG_20160510_173519

Sunt 2 bucăţi de 250 grame care hrănesc lejer 3 persoane, poate chiar 4 dacă nu sunt foarte flămânde.

Dar să trecem la reţetă: sare din belşug pe ele, piper, şi puse pe o tavă cu grătar metalic şi băgate la cuptorul preîncălzit la 130 grade timp de 30 de minute

IMG_20160510_174336

Desigur dacă aveţi bucăţi mai mici sau mai mari timpul de gătire va varia, temperatura internă ar trebui să fie pe la 45-50 de grade când terminaţi cu cuptorul.

Cât timp stă carnea la cuptor putem să facem garnitura, eu am ales nişte fasole verde franţuzească congelată… am topit o lingură mare de unt în tigaie, am adăugat fasolea congelată, usturoi tocat, sare şi piper şi am aşteptat vreo 10-15 minute să se facă uşor maronie pe alocuri.

IMG_20160510_183008

După ce carnea a stat aproximativ 30 de minute la cuptor am încins un grătar de fontă în care aţi pus ulei (sau untură… dar niciodată unt sau ulei de măsline… chestia asta trebuie făcută la foc mare şi avem nevoie de grăsime care e rezistentă la temperaturi înalte) trebuie prăjită pe foc iute până începe să devină maronie pe ambele părţi (da, ajută să o întoarceţi la fiecare 30 de secunde) oricum nu trebuie gătită mai mult de 4 minute.

Rezultatul:

2016-05-10

Spor la gătit.

 

#foodreviews – Episodul 7 – Aroma

DISCLAIMER:

Nu, nu mi-am pierdut obiectivitatea, dar da, vreau să fac un pic de reclamă acestui restaurant, nu, nu m-au mituit (OK, mi-au dat niște prăjitură și shoturi de alcool din partea casei dar nu asta contează), dar e un restaurant bun și interesant care merită vizitat, nu sunt acționar, nu beneficiez de eventualele profituri, dar dacă nu vor avea clienți există două variante: fie se închide fie, mai rău, devine nașpa. Și ambele variante ar fi nasoale pentru mine.

Am cam șomat cu review-urile deși am mai mers la diverse birturi, spre exemplu Coquette (nu scriu review dar per total nașpa, aiurea, cam nasol) sau Da Luca (dezamagitor dar poate o sa scriu totuși un review)… Poate tocmai că nu am găsit nimic care să mă entuziasmeze sau să mă revolte nu am avut chef să scriu un review… senzația de ”meeeh” e greu de exprimat în cuvinte.

Dar să revenim al treaba noastră, vineri seara, ajung destul de târziu acasă și nici nu aveam mare chef de gătit… hai să ieșim în oraș… prima oprire (pentru că era cel mai apropiat de noi): Alegria… totul rezervat (wow, de ce merge așa de bine localul ăsta, ultima dată când am fost a fost oarecum mediocru, va trebui să revin că poate e ceva de capul lui), mergem la Due Fratelli (despre ăsta chiar auzisem chestii bune), totul rezervat… Wow… toată lumea iese vineri seara? Aflasem cu câteva zile înainte de existența restaurantului Aroma, pe str. Traian Moșoiu, aproape de Rosescas (și acolo urmează un review) deci mergem acolo… Wow… restaurantul gol… aparent toată lumea era la celelalte două… Nu îmi plac restaurantele goale, deobicei există motive temeinice să fie goale… dar hai să ne riscăm.

Ca să fiu mai clar, Aroma e în locul unde era amplasat Amante prima dată (înainte să se mute pe Ștefan cel Mare), apoi a fost Beciul Haiducesc sau ceva de genul, restaurantul ăla unde mergea Phoenix non-stop, care s-a închis… apoi a fost un restaurant coreean timp de câteva luni… am fost în toate, și toate s-au închis… cred că le port ghinion…

Așa, iar am divagat, Aroma, vineri seara, noi singurii clienți, eu cer costițe, soția cere salată Caprese, fiică-mea bruschete (deh, doar eu eram flămând). La vremea aia aveau și o chelneriță care arăta bine (așa a zis nevastă-mea, eu nu m-am uitat, dar o cred pe cuvânt) care a început prin a încurca salata caprese cu capriciosa… și îi aduce la nevastă-mea asta:

20160311_201209

“Sigur e caprese?” “da…” “dar nu are roșii…” “…”

Înainte să apuce nevastă-mea să explice că asta nu e caprese cineva s-a sesizat că aia e capriciosa nu caprese și în timp record au înlocuit salata, cu scuzele de rigoare… Din punctul ăsta de vedere au un 10+… e uman să greșești, dar e important să poți repara greșeala cât se poate de repede. Ca să fim înțeleși asta e salata caprese:

20160311_201805

Costițe cu sos barbecue

20160311_201349

Foarte bune, în ultima vreme am mâncat costițe la Da Luca (1 kg porția), la Scorilo, la Romanada, Spoon, etc… Sincer, de departe cele mai bine făcute costițe, nu am înțeles niciodata dorința bucătarilor de a transforma o costiță zemoasă într-o chestie uscată și fără gust. Asta era fragedă și zemoasă, perfect făcută! Cu privire la sosul barbecue… hai să zicem că e o abordare originală, dar care a dat o notă proaspătă preparatului.

Supă cremă de usturoi copt cu năut

IMG_20160322_133047-4

Cremoasă, aromă subtilă de usturoi, bacon (BACON, BACON, BACON)… singurul reproș ar fi faptul că crutoanele erau un pic neprăjite… altfel perfectă.

Piept de pui picant în lapte de cocos cu cartofi piure

IMG_20160317_133135-2

Pieptul gătit cum trebuie, fără să fie uscat, sosul plăcut, nu era picant though… cartofii chiar buni…

Tortellini Boscaiola

IMG_20160318_132108-2

Paste home-made, gătite corect, sos plăcut, gust pregnant de ciuperci (poate un pic prea pregnant), bune spre foarte bune, deși nu sunt fan paste.

O mențiune specială (dar fără poze) primește pieptul de pui crispy cu sos dulce picant, prima dată mi-au adus defapt două sosuri, ambele mediocre, a doua oară au adus un fel de thousand island cu sos picant… demential… si supa crema de ardei copt pe care nu am gustat-o dar arata bine si cica era buna… dar chiar daca nu e buna apreciez faptul ca au un asemenea preparat in meniu.

Concluzie:

Deci mergeti la Aroma! E bine acolo, uneori primiti si prajitura sau alcool din partea casei. Mancarea e buna in general, au si meniul zilei. Serios, vreau sa merg acolo si in viitor si daca eu o sa fiu singurul client o sa se transforme in ceva nasol.

Note:

Servirea: 10/10
Costițe: 9/10
Supă cremă de năut cu usturoi: 9/10
Piept de pui picant cu lapte de cocos: 8/10
Tortelini Boscaiola: 8/10
Crispy strips cu sos picant: 10/10
Raport pret/calitate: 8/10

”Da, si femeile se cacă… ”

shooting-rainbows-poop-shit

Da, știu, nu sunt femeie și practic nu am nicio dovadă că ele chiar s-ar căca… dar am eu o bănuială… și presimt că ăsta va fi următorul articol care va deveni viral pe netul românesc deci vreau să o zic eu primul… Știu, sună halucinant, femeile cică nu ar lansa curcubee cu miros de levănțică din cur când se duc la baie ci s-ar căca…

De ce spun asta?

Pentru că acum vreo 2 săptămâni am aflat de la AndraFărăZahăr că femeile o sug:

AndraFărăZahăr – Da, mă, o sug

Iar azi am aflat că nu doar că o sug… dar cică le-ar plăcea să se fută…

Ioana Duda – Și noi ne futem

Nu se poate așa ceva, creierul meu a fost bulversat, au venit fetele astea și brusc am aflat că femeile o sug și se fut. Am trăit pe pământul ăsta degeaba, până acum habar nu aveam că aceste ființe gingașe ar face așa ceva. Noroc cu ele că mi-au zis altfel poate nu aflam niciodată. Deci am presupus că dacă femeile chiar fac asta (mă refer la supt și la futut) poate sunt și ele oameni și când merg la WC defapt se cacă și nu revarsă curcubee cu aromă de levănțică din cur…

Desigur, înțeleg, femei independente care își pot alege parteneri sexuali după bunul plac, exact ca bărbații, jos cu patriarhatul care le obliga să fie cuminți! Pot fi și ele nebunatice și pot să își satisfacă poftele carnale fără să fie judecate de societate care nu are absolut nici un drept să se bage în viața lor intimă…. Așa e…

Fetelor, să vă spun un secret… noi știam că voi vă futeți și o sugeți de câteva sute de ani… ne bucurăm că ați aflat și voi în 2016…. și nu v-am judecat niciodată pentru asta… tot timpul am apreciat și iubit femeile, nu suntem noi misogini, sunteți voi feministe proaste.

#foodreviews – episodul 6 – Caro Hotel & Restaurant

Caro e un hotel/restaurant pe care l-am remarcat de ceva vreme, dar l-am evitat din mai multe motive. In primul rând e restaurantul unui hotel, 90% din restaurantele care aparţin de hoteluri sunt naşpa, scrie şi în tribunal că aşa trebuie să fie ele, cu feţe de masă apretate, multe tacâmuri şi pahare pe masă, atmosferă de înmormântare, uneori mulţi oameni iesiţi în cofee break de la vreo conferinţă… ewwww.

Al doilea motiv e că e situat fix vis-a-vis de “cimitirul tineretii mele” respectiv liceul Aurel Lazăr…

Dar având în vedere că îmi tot apărea pe feedul de facebook cum că ar avea pizza şi meniul zilei şi că e bun (si e accesibil în pauza de prânz) am zis că merită încercat…

Atmosfera

Ok, asta e ca la toate celelalte restaurante de hotel la care am fost, nasoală, feţe de masă apretate, multe pahare şi tacâmuri pe masă, muzică în surdină, chiar mă bucuram ca veneam de la birou şi eram la costum altfel parca nici nu m-as fi asezat… Localul nu vrea sa epateze neaparat dar sa fie ceva frumos sa placa la toti corporatistii…

Servirea nu e rea dar nici nu excelează, o atitudine care indica mai mult o uşoară surprindere decât entuziasm gen “serios? a venit… s-a aşezat… oare ce vrea? te pomeneşti că vrea să mănânce? hai că poate pleacă… nu pleacă? ok, hai că mă duc să îl întreb ce vrea că m-a făcut curioasă…”.

Meniul e promiţător, feluri principale sunt destul de puţine (mai exact 13 preparate), când meniul are 40 de feluri e clar că măcar jumătate din ele vor fi scoase din congelator şi încălzite la microunde. Aici nu pare a fi cazul.

Iniţial am vrut să încerc un piept de pui învelit în bacon cu ouă poşate şi dovlecei, suna interesant… Din păcate mi s-a zis că durează aproximativ 40 de minute (OK, e bine că mâncarea e proaspăt pregătită, dar parcă se putea eficientiza un pic procesul de gătire), mă rog… până la urmă am luat:

Steak de vită Navaro (sau ceva de genu) cu sos de ciuperci şi piure de cartofi.

IMG_20160301_133242-2

Am menţionat deja că în România în general şi în Oradea în special nu există prea multă tradiţie în gătitul cărnii de vită. Iar ideea de “grătar în sânge” încă sperie multă lume. Aici am avut o surpriză plăcută. Am cerut să fie medium-rare şi… chiar a fost medium-rare.

IMG_20160301_133847-2

Condimentarea a fost şi ea plăcută, simplu, curat, se simţea aroma piperului proaspăt măcinat. Defapt singura critică pe care o pot aduce fripturii era carnea în sine… Era o bucată cu foarte puţină grăsime şi nu era chiar cea mai fragedă sau savuroasă vită pe care am mâncat-o. Oricum a fost foarte bună şi la 30 de lei porţia nu cred că puteam spera la ceva mai bun.

Sosul de ciuperci nu era rău deloc, poate un pic neutru, dar nici nu era cazul să eclipseze vita. Personal nu sunt fan al combinaţiilor dintre carne de vită şi sos alb, dar e vorba strict de preferinţele mele.

Per total o mâncare bună, corectă, nu te trimite în vreo Nirvana culinară dar e bună.

Încurajat de experienţa plăcută pe care am avut-o cu steak-ul de vită am zis să revin a doua zi să văd cum e pizza… (pe lângă cele 13 feluri principale au paste şi pizza). Poate nu ar fi trebuit.

Pizza Prosciuto Funghi

IMG_20160302_135343

Sosul roşu l-am adăugat eu încercând să salvez dezastrul, din păcate fără prea mare succes. Se spune că Pizza e ca sexul, când e bine e foarte bine şi când nu e bine tot e destul de bine. Eh în cazul de faţă pizza asta a fost varianta sexului surpriză… într-o închisoare… mexicană… cu un tip tatuat pe nume Jose Grande Pulos care e alergic la vazelină.

În primul rând a durat aproximativ 50 de minute… probabil în timpul ăsta au făcut şi brainstorming despre cum se poate crea cea mai proastă pizza din univers, caz în care au făcut o treabă destul de bună.

Nici măcar nu seamănă foarte tare cu o pizza, am mai făcut eu de câteva ori pizza în stare de ebrietate şi tot nu mă îndepărtam chiar atât de tare de ideea de bază. Măcar putea fi rotundă… Aluatul nu părea nici el unul de pizza… ştiu asta pentru că în partea de sus aluatul era încă necopt… dar compensa prin faptul că la bază era ars. Şunca părea tăiată de un copil cu dexteritate sub medie, cu cuţitul de întins unt. Noroc că după 50 de minute de aşteptare deja îmi era foame şi eram în întârziere aşa că am făcut un efort şi cu suficient sos roşu şi ardei iute am reuşit să mănânc cea mai mare parte a acestui dezastru culinar, că refuz să îi spun pizza.

Concluzie:

Înainte de toate, pentru numele a tot ce e Sfânt şi bun pe lumea asta, scoateţi pizza din meniu! Ce am mâncat era atât de departe de conceptul de pizza încât nu văd cum s-ar putea remedia. Ce nu merge, nu trebuie forţat…

Restul preparatelor par interesante, au şi meniul zilei (17 lei include cafea sau desert la alegere, există şi variantă vegetariană pentru cine e interesat), vita a fost bună, dacă puteţi trece peste atmosfera dubioasă (specifică oarecum restaurentelor de hotel) poate fi o opţiune. Dar sub nicio formă nu comandaţi pizza.

Note:

Servire: 6/10
Steak de vita cu sos de ciuperci: 8/10
Pizza Prosciuto&Funghi: 0/10
Raport Preţ/Calitate: 9/10 pentru steak-ul de vită 30 lei e super decent pentru o friptură de vită gătită bine, 0/10 pentru pizza (16 lei… dar era mult şi 1 leu).

 

Salata Caesar Ad Labam

Salata Caesar (da, Caesar nu Cezar pentru că nu are legătură cu împăratul roman (ce fel de împărat ar mânca salate?) ci cu un tip pe nume Caesar Cardini care a inventat-o) are o reţetă destul de incertă, de la ingredientele folosite până la modul de servire (sau plating ca să fim în trend). Unii susţin că singurele ingrediente ar trebui să fie frunzele de salată, dressing şi crutoane, dar în majoritatea localurilor e servită cu bucăţi de piept de pui, ou fiert, am mâncat chiar şi cu creveţi în loc de piept de pui. Unii adaugă roşii şi alte legume specifice salatei (ardei, ceapă, etc), alţii consideră că asta ar fi un sacrilegiu. Unii consideră că frunzele de salată se lasă întregi si se mănâncă cu mâna (apucand frunza din partea de cotor) – şi cam asta e modalitatea clasică de prezentare – alţii preferă să toace salata (cum e în majoritatea salatelor). Nu vreau să intru în polemici despre “salata Caesar adevărată” pentru că până la urmă e o chestiune de gusturi iar eu mi-am propus să fac o salată caesar altfel (aş putea să-i zic deconstructed dar nu vreau să concurez cu chef-ul de la Scorilo). Am păstrat elementele de bază şi reţeta poate fi folosită cu uşurinţă şi pentru a face o salată “clasică”, dressingul e cât se poate de clasic pentru salata caesar, ingredientele sunt în mare aceleaşi, dar arată puţin diferit şi are avantajul că se poate mânca lejer cu mâna.

Salată Caesar decontructed
Salată Caesar Ad Labam.

În lipsă de imaginaţie am vrut să-i zic Salată Caesar care se mănâncă cu mâna, dar am zis că Salată Caesar Ad Labam sună mai bine, conţine dressing specific salatei Caesar (şi practic dressingul face salata), am înlocuit crutoanele de pâine cu chipsuri de parmezan (oricum şi reţeta originală conţine mult parmezan), şi frigărui de piept de pui (ca să nu fie nevoie de tacâmuri). Să le luăm pe rând în ordinea preparării, cu asamblatul vă descurcaţi voi mai ales că nu am talent la design culinar (şi nici la pozat, în realitate arăta mai bine)

Chipsurile de parmezan

Sunt absolut delicioase şi merg la orice… pot fi mâncate ca atare sau folosite în alte preparate, iată ingredientele şi ustensilele necesare.

IMG_20160225_194617~2

  • Parmezan pe care îl vom răzui pe răzătoarea fină (să nu vă pună Odin să luaţi chestie din aia gata răzuită în pungă, chestia aia nu e parmezan, sunt aşchii de lemn cu uşoară aromă de brânză, de fiecare dată când folosiţi aşa ceva în loc de parmezan un unicorn moare).
  • Un inel cum e cel din poză (poate fi orice formă, nu trebuie neapărat inel, se pot face şi în formă de inimioară dar a trecut valentine’s şi dragobete).
  • O tavă, hârtie de copt, cuptor încins la 180 grade

Se pune hârtia de copt în tavă, apoi cu ajutorul formei punem parmezanul răzuit în formă de disc… e important să folosiţi suficient parmezan şi să îl presaţi cu degetele în formă să devină un disc cât de cât compact (huehue… disc compact… CD 😀 ), apoi se ridică cu grijă forma şi se trece la următorul disc:

IMG_20160225_195006~2

Apropo, hârtia de copt pare udă (defapt este un pic udă) pentru că e mai uşor de fixat hârtia de copt astfel… dacă sunteţi foarte pretentioşi atunci udaţi doar cele 4 colţuri ale tăvii şi aşezaţi hârtia de copt lipind-o de tavă în cele 4 colţuri ude, eu sunt leneş clătesc tava o scurg de apă (dar evident mai rămân picături) şi aşez hârtia care astfel se lipeşte perfect… da, există un pic de umezeală dar nu deranjează cu nimic.

Acum vine momentul introducerii în cuptorul încins la 180 grade… înceeeet… (dacă mişcăm prea tare tava se strică discurile). 7-8 minute pe ceas. Scoatem din cuptor când arată ceva de genul ăsta:

IMG_20160225_203043~2

Aşteptaţi să se răcească complet apoi cu un cuţit cu lama subţire desprindeţi de hârtia de copt (se desprinde uşor, cuţitul e doar să ajutăm un pic desprinderea), dacă s-au lipit ca şi în cazul meu nu e tragedie se despart uşor cu cuţitul).

Dressing

Elementul care face salata Caesar să fie salată Caesar e dressingul. Am încercat mai multe variante de dressing şi cred că ultima variantă e cea mai gustoasă:

  • gălbenuş de ou
  • lingură oţet (preferabil de vin roşu), eventual se mai poate adăuga la final când gustăm
  • 2 linguri zeamă de lămâie (la fel, se mai poate adăuga dacă se consideră necesar la final)
  • lingură muştar
  • un strop de sos worcestershire 
  • fileuri de anşoa în ulei (din alea la borcane mici)
  • maxim un căţel de usturoi (dacă e mare chiar mai puţin, în acest caz regula cu “niciodată nu e prea mult usturoi” nu se aplică… maxim un căţel.
  • jumătate de ceapă, tocată (sau o ceapă mică de tot)
  • aproximativ 120 ml de ulei de floarea soarelui
  • parmezan ras… cam jumătate de cană de cafea.
  • sare şi piper, sare nu foarte multă pentru că avem deja parmezan și anșoa în compoziție însă mult piper proaspăt măcinat.

Toate astea mai puţin uleiul se pun în blender şi se transformă într-o pastă… se adaugă treptat uleiul până obţinem o constistenţă cremoasă dar totuşi suficient de fluidă… înainte să scoatem din blender gustăm şi mai asezonăm dacă e cazul. Gata dressingul.

Salata

grilled-romaine-lettuce-method-600-1

Este destul de important să folosim salată romană (genul acela lunguieţ cum e în poză), avem nevoia de partea dinspre cotor, vom face nişte bărcuţe care să fie cât de cât solide structural… dacă optăm pentru altă variantă de prezentare putem folosi şi alte tipuri de salată dar trebuie să evităm frunzele moi. Poate cu iceberg ar merge doar că are frunzele prea late, oricum salata romană e tipul de salată folosit şi în reţeta originală. Tăiem partea de sus astfel încât în partea de jos să ne rămână frunze suficient de mari pentru “bărcuţele” dorite (partea de sus se poate folosi liniştit la alte salate). Desprindem frunză cu frunză şi practic suntem pregătiţi pentru asamblare.

Ungem fiecare frunză cu dressing (folosind o pensulă de patiserie… în caz că nu avem merge şi cu o lingură sau ceva dar e mai uşor cu pensula) fără să ungem capătul cotorului (de acolo vom prinde cu mâna frunzele). Le aşezăm pe farfurie, mai răzuim deasupra un pic de parmezan… şi practic suntem aproape gata. Aşezăm discurile de parmezan între foile de salată (nu e obligatoriu, dar arată mai spectaculos) şi opţional frigărui din piept de pui, dacă e servită la aperitiv ar fi suficient să adăugăm discurile de parmezan. Dressingul rămas serviţi-l alături… ca dip (dressingul merge foarte bine şi cu pieptul de pui sau pentru partea de cotor unde nu ați pus sos) 

Salată Caesar decontructed
Salată Caesar care se mănâncă cu mâna… DONE!