#foodreviews – episodul 11 – Am fost la un restaurant vegan, ca voi să nu trebuiască să o faceţi.

Recunosc că în general nu sunt fanul curentului vegan, atât datorită faptului că îmi place carnea, cât şi datorită faptului că o mare parte din vegani sunt un fel de baptişti culinari care vor să convertească oamenii la calea cea bună. Desigur există şi excepţii, am întâlnit şi vegani de bun simţ care îşi vedeau de salata lor fără să îi deranjeze ce am eu în farfurie.

Cu toate acestea în ultima vreme am început să fiu mai deschis cu privire la preparate vegane, am văzut mai multe reţete pe net care arătau foarte bine şi erau vegane, în meniul testat în episodul trecut am mâncat mai multe preparate vegane care m-au impresionat mai mult decât carnea servită (deşi restaurantul se numeşte MEATic) şi chiar zilele trecute am văzut un show culinar pe youtube unde unii testau restaurante vegane ce aveau farfurii după care salivam.

Aşa că am decis să îmi pun preconcepţiile deoparte şi să mă duc la un restaurant vegan. În Oradea este unul singur, Cris, lângă poliţia rutieră, deci alegerea nu a fost grea.

Atmosfera

Trecând peste faţada oarecum neîntreţinută, treptele cu gresie spartă şi terasa neîngrijită localul să zicem că arată semidecent, mai de mâna a doua aşa dar merge, nu sunt genul care să am pretenţii la marmură sau feţe de masă apretate.

Când am ajuns noi o mare parte a restaurantului era destinată unui curs de nutriţie organizat de restaurant, dar restul meselor erau libere aşa că ne-am aşezat, deci am beneficiat de masă şi curs de nutriţie la acelaşi preţ, 2 în 1. Mă rog, cursul era predat de un tip îmbrăcat în trening care dădea sfaturi de nutriţie argumentate cu exemple din vechiul testament şi de o doamnă (care părea să fi mâncat extrem de multe salate, gen cele mai multe, sau mă rog, pe toate) care dicta reţete. OK, uşor amuzant dar nu ăsta e subiectul receziei.

Meniul

În meniul restaurantului sunt trecute foarte multe preparate, peste 100 cred, însă chelnerul ne-a atenţionat că doar cele marcate cu X sunt disponibile, asta a redus alternativele la vreo 20 de feluri. Până să ne hotărâm am zis să comand o bere îl întreb ce bere au “nu servim alcool” (wow, nu ştiam că şi berea se face din şoric de porc sau ceva), dar înţeleg, e pe bază de sănătate şi chestii aşa că am cerut un shake de ţelină, morcovi şi sfeclă.

În primă fază fără gust dar cu nişte sare şi boia a devenit chiar gustos, cum nu îmi plac sucurile dulci a fost OK, şi părea sănătos.

Notă: 0/10 pentru că nu aveau bere 7/10 pentru shake.

Pastă de avocado

Avocado făcut la blender amestecat cu smântână de soia (da, există aşa ceva), servit cu puţin năut făcut într-o manieră similară şi pâine prăjită. Cea mai bună parte a fost pâinea prăjită, care chiar era bună în categoria ei. Pasta de avocado era cremoasă… şi atât. Nesărată, necondimentată, ne nimic. În combinaţie cu pâinea care chiar era bună şi cu extra sare din solniţă era să zicem decentă.

Însă nu am înţeles ceva, am observat tendinţa reţetelor vegane de a imita mâncăruri cu carne sau lactate folosind soia, ciuperci, sau alte “trucuri” pentru a face varianta vegană să fie similară cu cea non-vegană. Însă din avocado se poate face guacamole, care prin esenţa ei e o reţetă raw-vegană, nu conţine produse animale, nici măcar nu se găteşte, nu se adaugă ulei, e doar avocado, ceapă, usturoi, roşii, chilly şi zeamă de lămâie. E cât se poate de vegană reţeta şi e delicioasă. Ce rost avea să se complice cu smântână de soia? De ce nu puteau face un guacamole onest? OK, nici nu era trecut ca guacamole în meniu, dar preferam oricând un guacamole în locul unui piure de avocado fără gust.

Notă: 5/10

Pilaf

La gust nu ar fi fost rău, dar era uscat, oarecum lipicios, am fost la restaurante gen împinge-tava unde aveau pilaf mai bun.

Notă: 4/10

Salată de conopidă cu morcovi şi smântână de soia

Din nou nu am înţeles rolul smântânii de soia, e salată, era suficientă o vinegretă simplă. Aici singura asezonare părea a fi un pic de zeamă de lămâie, nu zic că era o salată rea, până la urmă erau fâşii de morcovi şi conopidă puse pe o farfurie…

Notă: 6/10

“Şniţel” de ţelină

E un exemplu clasic de mâncare vegană care încearcă să imite o mâncare non-vegană, îmi aminteşte de copilărie când primeam dovlecei pane, şi era o tranziţie de la yeeey la oh… În afară de faptul că şi această mâncare era nesărată nu pot să zic că era rea… dar e fix la ce v-aţi aştepta de la ţelină pane… nu mare lucru. În loc să îi spună “şniţel” puteau să îi spună “dezamăgire pane”. Deşi recunosc că e incorectă comparaţia cu MEATic, cele două restaurante fiind în cu totul altă gamă de preţ, nu pot să nu observ cum o simplă ţelină făcută într-o manieră simplă şi onestă (curăţată, sărată, şi băgată la cuptor) e infinit mai bună decât una în care cineva s-a chinuit să imite un şniţel folosindu-se de săraca legumă din care au încercat să facă ceva ce nu e. E bună ţelina, aşa cum e ea, e bună crudă într-o salată, e bună coaptă, adaugă gust oricărei tocăniţe, ciorbe, etc, nu încercaţi să o convertiţi în şniţel.

Notă: 4/10

Tocăniţă de brocoli

Termenul tocăniţă a fost folosit de restaurant, deci l-am lăsat aşa. Poate cel mai gustos preparat dintre cele comandate, însă nu cred că avea caracterul pentru a fi un fel principal de sine stătător, ar fi fost o garnitură bună dar nu punea în evidenţă brocoliul care îşi pierduse fermitatea şi devenise moale, oarecum omogen cu restul legumelor (expresia “al dente” nu poate fi folosită în aceaşi frază cu această tocăniţă), condimentarea era moderată ca să fiu rezervat, o tocană de legume decentă nimic mai mult.

Notă 6/10.

Concluzii:

Nu neg că există mâncăruri vegane gustoase, guacamole sau humus sunt printre preferatele mele dintre toate genurile de mâncare, uneori le prefer chiar preparatelor cu carne, am avut şi surprize plăcute unde un simplu cartof putea să fie vedeta farfuriei, doar că toate astea nu le veţi găsi la Cris, e un restaurant de duzină care serveşte mâncare mediocră sau proastă, şi dacă restul restaurantelor de duzină se mai salvează cu o bucată de carne gustoasă, o bere, o cafea, poate o chelneriţă drăguţă şi parcă nu îţi mai pasă aşa mult că legumele nu sunt “al dente” cum ar trebui să fie, aici nu există nimic pe lumea asta care să îi salveze.

Dacă sunteţi vegan şi vreţi mâncare vegană gustoasă, vă recomand mai degrabă MEATic, Spoon, sau aproximativ orice alt local din Oradea în majoritatea meniurilor există suficiente opţiuni vegane care sunt gătite mai bine decât la Restaurantul Vegetarian Cris.

Dacă totuşi alegeţi să mergeţi la restaurantul Cris nu uitaţi să vă rugaţi înainte de masă.

Advertisements

#foodreviews – episodul 10 – MEATic

Despre MEATic am tot vrut să scriu un review, dar în primul rând sunt leneş, în al doilea rând cumva preparatele mâncate acolo oscilau între superb, foarte bun şi ocazional foarte prost. Dar cred că principalul motiv pentru care nu am scris până acum o recenzie despre el e că Adi Hădean mi-a dat block pe pagina lui de facebook, deci de ce i-aş face publicitate gratis? 🙂

Şi când zic că preparatele oscilau între superb si execrabil şi cam tot ce e între cele două extreme, nu glumesc. Aperitivele? foarte bune, cam toate din meniu în special crochetele din obraz de vită, coastele de porc? decente, gătite lent, dar aş fi preferat mai mult sos caramelizat şi mai puţină grăsime, cocoşul pitic, absolut delicios cu o aromă plăcută de fum… asta cu excepţia cazului când vine uşor negătit cu aspect medium rare la baza pulpei, grătarul de vită? gătit absolut perfect doar ca cineva să verse un borcan de sare pe el (sper că au fost incidente izolate totuşi), coastele de vită? delicioase, gătite corect şi suficient de grase ca Statele Unite ale Americii să plănuiască o invazie împotriva lor dar per total bune, pizza? cu siguranţă una dintre cele mai bune din oraş.

Oricum în principiu e un restaurant bun, spre foarte bun (cu preţuri peste medie, dar să zicem era de aşteptat). Ce am apreciat, e că spre diferenţă de fostul Graff, restauntul căruia i-a luat locul, atmosfera e mult mai prietenoasă, familială (hârtia mototolită pe post de feţe de mese, mâncarea servită în hârtie de copt, şi alte artificii contribuie mult la o atmosferă mai relaxată). Nu simţi nevoia să te îmbraci la 4 ace şi să stai cu un băţ înfipt în partea dorsală asigurându-te că ai o postură corectă la masă şi respecţi toate regulile de bune maniere.

3446365070604764193

Azi însă mă voi referi strict la preparatele nou introduse în meniu, ce au făcut parte dintr-un meniu de degustare, conceput (şi probabil într-o mare măsură executat) de Adrian Hădean.

I. Canelloni din sfeclă 

5263224247541526906

Brânză de capră, învelită în sfeclă, sos de morcovi, şi un “chips” din leurdă, prezentare simplă dar plăcută vizual, foarte colorată, gustul a fost blând, mai degrabă dulce decât sărat (sosul de morcovi prin natura lui e dulceag), nu aş putea să zic că era rău, dar nici nu impresiona altfel decât vizual.

Notă: 7/10

II. Cartof copt, spanac, demiglace vegetal

20180323_200639

Un cartof taiat foite subtiri, condimentat cu verdeată şi rulat strâns (pare să fie pasionat de rulat în ultima vreme, în acest meniu de 5 preparate, 3 erau rulate…), însă extrem de gustos, sosul demiglace în varianta sa clasică (care apărea în meniu la următorul preparat) se obţine dintr-o reducţie de oase de vită (practic o supă de vită super concentrată), probabil pentru a nu strica tema vegetariană a preparatului acest sos era  obţinut din legume) însă chiar ar fi putut trece drept autentic, foarte gustos, se potrivea cu cartoful şi spanacul şi dădea o notă mai “cărnoasă” preparatului.

Deşi poate suna destul de plictisitoare combinaţia de cartof, spanac şi sos de legume, preparatul chiar avea gust şi atitudine, condimentat foarte plăcut.

Nota: 9/10+ (având în vedere că era un preparat vegetarian ar fi meritat un 10, dar totuşi nu pot da 10 în lipsa cărnii).

III. Vită românească de lapte, demiglace, ţelină coaptă, piure de mazăre, pătrunjel.

20180323_205128

În prezentarea preparatului a menţionat faptul că vita provine de la un furnizor local, chiar din judeţul Bihor. E o tendinţă din ce în ce mai puternică la restaurante cu pretenţii de a folosi ingrediente locale, acestea fiind mai proaspete, deobicei sezonale, producători locali fericiţi, eco, bio, salvăm planeta, good karma, etc.

Sunt de acord în principiu cu acest trend, doar că în cazul de faţă alegerea unui viţel de lapte local nu cred că a fost o idee bună. Din păcat, în România, cultura pentru carnea de vită, creşterea viţeilor pentru carne, tranşarea, maturarea, sunt abia la început de drum. Aş fi preferat o vită neozelandeză maturată în locul viţelului de de lapte bihorean (ştiu, îmi lipseşte local patriotismul). Carnea a fost gătită impecabil, după cum cred că se poate vedea în poză, crustă perfectă şi interior roz din margine în margine, sosul demiglace din nou foarte bun, piurel de mazăre excelent, ţelina foarte bună, practic, totul în farfurie era pefect, de la concepţie, la execuţie… Doar că actorul principal, carnea de vită în sine, nu se ridica la nivelul aşteptărilor, procent de grăsime redus, nu foarte moale, cu câteva zgârciuri, fără prea mult gust.

Exact aceeaşi farfurie, executată la fel, dar cu o carne mai calitativă (inclusiv de la Gourmand apetit, companie pe care o promova tot Hădean) ar fi primit notă maximă.

Apreciez efortul depus în promovarea produselor locale, dar nota va fi 8.5/10 (am dat un 0.5 în plus pt efort şi iniţiativă).

IV. Adi | Hădean | Zice | Ca | E | Bun

20180323_212150

E o brânză maturată (evident autohtonă) cu fagure de miere (chestia maro e o bucată de gresie, mă rog, ardezie să nu fiu ţăran) cu rol pur decorativ (pentru contrast de culori, şi să nu pară că au uitat să îţi pună mâncarea în farfurie.

Dacă Adi Hădean zice că e bun, e bun… Nu îl contrazic, brânza era gustoasă şi combinaţia dulce sărat merge, dar notă tot nu primeşte, sunt două bucăţi de caşcaval cu un pic de fagure pe unul dintre ele, nu îi putem zice preparat.

V. Cigar baclava

20180323_220714.jpg

V-am zis eu că îi place să ruleze? Asta era rulată într-o formă ce semăna cu un joint trabuc. Baclavaua nu face parte dintre chestiile pe care le-aş mânca în mod normal, în general e mult prea dulce şi uşor greţoasă. Aici dulceaţa baclavalei era echilibrată de gust proaspăt de lămâie. Frişcă proaspătă cu mascarpone (cred). Un preparat reuşit, cu menţiunea că eu nu prea le am cu deserturile.

Nota: Probabil o notă foarte bună, dar nu mă pricep la deserturi, deci mă abţin.

Concluzie:

Preparate interesante, gustoase, cu mici imperfecţiuni, dar per total o experienţă plăcută. Singura problemă e că… uhm… chiar şi pentru un meniu de degustare, cantitatea de mâncare era foarte mică, deci la finalul mesei încă eram flămânzi (porţiile de la meatic în general sunt destul de generoase, şi e prima oară când am fi plecat flămânzi). Prin urmare am mai cerut două aperitive:

Crochete din obraz de vită

20180323_215719

Unul dintre aperitivele mele preferate de la MEATic, obraz de vită, gătit mult şi bine, într-o crustă crocantă.

Notă: 10/10

Humus

20180323_214801

Humusul bun, nu ştiu cât de autentic, dar cu siguranţă gustos, însă am fost mai impresionat de focacia cu care era servită.

Nota: 8/10

Note finale:

Servirea: 10/10
Mâncare: 8.5/10
Raport preţ calitate: 6/10 (clar nu e un restaurant ieftin)

#foodreviews – episodul 9 – Hamburgeri în Oradea

Dacă ați fost la Street Food Festival în Oradea probabil ați văzut cea mai impresionantă coadă postdecembristă, de pe vremea împușcatului nu au mai existat cozi atât de lungi pentru mâncare. Mai exact coada la burgeri. Eu am stat doar vreo 20-30 de minute în condițiile în care m-am pus la coadă înainte să se deschidă ghereta de parcă urma o lansare iphone, altfel durata medie de stat la coadă pentru un burger era de 90 de minute. Deci aparent orădenii sunt fani burgeri, dar oare ce burgeri sunt disponibili atunci când nu e festival? Pentru a afla acest episod de #foodreviews este dedicat burgerilor din Oradea, i-am încercat pe toți ca voi să nu trebuiască să o faceți.

BARAW

Fostul Chanson, vis-a-vis de tribunalul Bihor, in principiu o cafenea care oferă burgeri si câteva preparate culinare interesante (croissant cu jamon iberico, steak de vita, etc). Am luat un cheeseburger, 19 lei cu cartofi incluși (și un sos dulce picant chinezesc, o alegere destul de non-conformista lângă burgeri și cartofi dar merge).

img_20161021_131923

Pro:
– Chifla excelenta, bine rumenita, probabil cea mai buna chifla din burgerii testati.
– Pastila de carne suficient de mare dar nimic special la ea.
– Cartofii buni, clar o alegere mai buna decat clasicii cartofi pai.
Contra
– fara bacon 😦 (bacon is love, bacon is life)
– castraveti proaspeti in loc de murati (o decizie pe care nu am înțeles-o)

American Grill

Singurul local specializat pe burgeri din Oradea, un fast-food pe Str. Vasile Alecsandri, meniu Cheeseburger cu cartofi si cola 19 lei.

img_20161024_121801

Pro:
– Extrem de configurabil, poti sa alegi ce ingrediente vrei in burger.
– Marimea ideala pentru a fi mancat cu mana, hamburgerii serviti in restaurante par a concura pentru “cel mai inalt burger” si promoveaza mancatul burgerului cu furculita si cutitul (niciodată!). Burgerul s-a nascut ca street-food, o chestie pe care o mănânci din mână, în mers, burgerul de la american grill e perfect din punctul asta de vedere.
– cartofii prajiti erau facuti de ei, nu congelati, usor peste medie (nu erau suficient de crocanti dar eu sunt nazist cu cartofii prajiti)
– pastila avea gust, poate usor prea mult gust, personal as fi pus mai putin sos worchestershire dar prefer un pic mai multa atitudine decat lipsa ei.
– raport pret/calitate

Contra:
– pastila de carne e prea subtire, exista varianta dubla cu doua pastile, dar e o diferenta intre doua pastile subtiri si una mai mare, cu avantaje si dezavantaje, ar fi fost dragut sa aiba si o varianta cu pastila dubla (nu doua pastile ci una singura dar de 240 grame in loc de 2 de 120)

La borcane

Pe str. Moscovei, se laudă cu meniu conceput de Ionuț Lupu (fost chef la Graf și concurent Top Chef), nu știu dacă și burgerii au fost concepuți de el (pentru binele lui sper ca nu).

În primul rând în meniu există 2 variante de burger (plus unul dublu care impresionează doar prin mărime), o variantă are cașcaval dar nu are bacon iar cealaltă variantă are bacon dar în loc de cașcaval are omletă. M-am simțit ca un părinte care trebuie să aleagă între cei doi copii… De ce nu se poate și bacon și cașcaval? Mă rog, cu greu am luat decizia de a lua varianta cu bacon și ou, mai exact “Italian Job” – 23 lei.

img_20161025_133053

Pro:
– Pastila de carne de marime decenta.
– Prezentarea

Contra:
– Sos putin spre inexistent.
– Chifla mediocra si fara consistenta.
– Cartofi prajiti facuti de casa dar moi, foarte moi.
– În loc de felie de roșie erau jumatati de rosii cherry, mult prea multa rosie fără gust pentru un burger (plus incomod de mâncat)

Lactobar

Printre primele restaurante care a introdus în meniu burgeri, a fost o surpriza placută la capitolul carne, pastila de carne era mai gustoasă și puțin mai zemoasă decât la Baraw sau La Borcane. Chifla însă e supradimensionată (sau pastila de carne e prea mică)… Din nou, lipsește baconul.

img_20161026_115907

Pro:
– Pastila de carne surprinzator de buna
– Gust echilibrat, daca ar fi avut alta chifla si bacon era un burger excelent.

Contra:
– Chifla mult prea mare (sau pastila de carne prea mica) si de slaba calitate
– no bacon 😦
17.5 RON + 5 RON cartofii

Rivo

Rivo e o tentativă de fine dining orădean, nu am avut cele mai bune experiențe cu ei și nu îmi place genul ăsta de restaurant care se adresează mai degrabă hipsterilor și corporatiștilor decât proletariatului. Însă aveam amintiri plăcute despre burgerul lor, am revenit deci pentru testare. Prima surpriză plăcută e că m-au întrebat cum vreau să fie făcut. Medium-rare evident. Eram aproape entuziasmat dacă nu aș fi știut că tot la ei o friptura de vită comandată în sânge a fost livrată în formatul well-done-uscat-hrană pentru câini.

Cu burgerul însă nu au mai greșit. A venit un burger cu o pastilă de carne perfectă, medium-rare, zemoasă, suculentă, bună de tot.

226616071_113446

Dacă ar fi să fiu cârcotaș atunci m-aș lega de faptul că nu a fost suficient de bine rumenită chifla, sau că felia de cascaval trebuia asezata pe carne cat timp era pe plita pentru a se topi un pic sau baconul putea fi mai crocant… dar sincer la cât de bună a fost carnea accept mici scăpări la celelalte ingrediente. La 32 de lei porția e cel mai scump burger din Oradea (asta pentru că Graf și-a închis ușile, ei aveau burger la 97 lei) dar își merită banii.

Pro:
– Pastila de carne foarte foarte bună, zemoasă.
– Ingredientele sunt corecte, bacon, cascaval, castraveti murati (aparent nu toată lumea știe ce trebuie să conțină un burger)

Contra:
– Chifla putea fi mai rumenita.
– Baconul nu era crocant.
– Cascavalul nu era topit.

Concluzii 

Bun, acum că am testat toate locurile cu burgeri (McDonalds și Beer House nu au intrat în calcul din motive evidente) e timpul să facem clasamentul:

5. La borcane – fără discuție cel mai slab burger pe care l-am mâncat în ultima săptămână, chifla foarte proastă, prea multe roșii cherry, fără sos, fără gust.

4. Lactobar – Un burger decent însă e tras în jos de chiflă și lipsa baconului.

3. Baraw – Chifla e excelentă, cartofii sunt buni, burgerul în sine suferă de lipsă de bacon dar altfel nu am ce îi reproșa.

2. American Grill – Un burger onest și extrem de configurabil, poate merita chiar locul 1.. dar…

1. Rivo – Fără îndoială cea mai bună pastilă de carne, mare, suculentă, gătită medium rare, e delicioasă, iar burgerul e despre carne, diferența dintre pastila de carne de la Rivo și ceilalți e de la cer la pământ. Prețul, cu aproximativ 10 lei mai mare față de celelalte localuri e fără doar și poate justificat.

 

#foodreviews – episodul 8 – Allegria – Republicii

Allegria de pe Republicii (acolo unde era fosta farmacie non-stop) clădire istorică de altfel, s-a deschis anul trecut cu destul de mare publicitate. Atât de mare că am fost si eu anul trecut şi a fost hit&miss… adică unele lucruri erau foarte bune, altele “meh” sau chiar catastrofale. Între timp am înţeles că s-a schimbat şi chef-ul care acum e italiano vero şi am zis să fac review mai ales că restaurantul e destul de în vogă, şi în general ai nevoie de rezervare pentru a prinde masa.

Designul mi s-a părut chiar bun, cumva au reuşit să îmbine clădirea în stil baroc cu elemente frumos restaurate care arată fosta destinaţie a clădirii (farmacie şi spital) cu minimalism şi restaurant modern high-end… nu pare o combinaţie bună, dar mie mi-a plăcut. Dar eu nu mă pricep la design, deci mnah… să trecem la lucrurile importante.

Servirea

Politicoasă dar… mediocră aşa… pentru un restaurant generic mergea, pentru pretentii de high-end…eh… se putea mai bine… poate am fost noi ghinionisti… mai uitau o băutură, sau că am cerut zahăr, sau chestii d-astea… dar cât timp sunt politicoşi (defapt politicoase că erau doar chelneriţe) şi problema se rezolvă, nu pot fi foarte supărat. Nu e un motiv pentru care să nu mergi la restaurant, dar clar se putea şi trebuia să fie un pic mai bine.

Aperitiv – Tartar de biban

IMG_20160514_151758-2

Prezentarea… simplă dar OK…  sigur se putea face o prezentare mai bună. Iar rucola… ok… m-am plictisit să spun ca rucola e o păpădie amară care nu aduce aproape niciodată nimic în plus. Are zero aromă doar gust amar. Serios, de ce ar vrea cineva rucola la ceva? Stiu că e la modă, ştiu că bucatarie italiana… stiu ca aduce culoare verde in farfurie la un cost extrem de redus… dar totusi… astept momentul ala de sinceritate cand toata lumea va spune “da bah, rucola e nasoala, e comestibila, potential sanatoasa, dar hai sa n-o mai mancam pentru ca nu are gust bun”. Sa ne intelegem, asta nu e neaparat vina restaurantului sau a bucatarului, acum pare aproape un sacrilegiu sa faci orice salata cu tenta italiana fara sa pui multa rucola in toate restaurantele (si nu doar din Romania), poate sunt eu nebun si nu imi place mie, dar vreau sa vad persoana aia care imi spune “da bah, mancarea asta e mult mai buna daca pui multa rucola in ea” si apoi sa o vad ca o si mananca si nu o lasa in farfurie cum fac toti oamenii normali.

Asa, trecand peste prezentare, sa revenim la preparatul in sine.

Prima surpriza neplacuta: fix in prima imbucatura de peste luata era un os destul de serios… daca eram jurat la masterchef sau ceva de genul era momentul de rating maxim cand tranteam farfuria de podea si sesizam politia pentru tentativa de omor ce a facut-o bucatarul impotriva gatului meu de panseluta. Dar nu e cazul. Am filetat suficienti pesti ca sa stiu ca treaba asta se poate intampla oricat de atent ai lucra, desigur in general nu ar trebui sa se intample, ar trebui sa fie o greseala care se mai intampla si ea uneori, nu o regula, dar ca sa fie clar nu voi depuncta preparatul pentru asta. Pentru ce voi depuncta insa preparatul e lipsa de curaj. Mi-au adus un peste crud taiat marut, mi-au adus o bucata de lamaie, cateva capere, garnitura de germeni de ceapa si rosii cherry plus decor de rucola (refuz sa cred ca ala e destinat consumului uman). Desigur, ai cam toate incredientele pentru un tartar de peste bun, si oarecum exista o logica in a nu pune sarea si lamaia prea din timp (aceste ingrediente “gatesc” pestele) dar e ca si cum ai cere un sandvis si cineva ti-ar aduce ingredientele (paine, unt, sunca, cascaval, mustar… acum hai pune-le tu impreuna sa  nu zici ca eu ti-am stricat sandvisul). La tartarul de vita e chiar oarecum normal sa fii intrebat daca il vrei preparat sau sa ti-l prepari tu in farfurie si sa primesti ingredientele. La cel de peste e prima data cand vad, si daca tot ma lasa sa-l prepar eu singur atunci voiam si niste ceapa rosie tocata, usturoi tocat, poate niste bucati de peste afumat tocat marunt… adica daca tot il fac eu, lasa-ma sa fiu creativ…

OK, as minti daca as spune ca rezultatul final (dupa ce am adaugat lamaie, sare, piper, germeni de ceapa, ulei) nu a fost delicios… dar cumva obliga clientul sa isi faca propria mancare. Nu zic sa nu ii acorde aceasta sansa daca clientul doreste asta, dar stiu multi oameni care ar fi gustat din preparat asa cum e, ar fi decretat ca e nasol ar fi pus furculita jos si gata, esti in restaurant, nu in bucatarie, nu esti obligat sa stii sa gatesti. Altfel pestele era calitativ, germenii de ceapa mergeau bine (in general se foloseste ceapa normala tocata marunt, dar chiar era o combinatie interesanta cu germeni de ceapa).

Fel principal – Fajitas de pui cu guacamole si lipie

13227059_1043696188998790_7464316411321966355_n

Trecand peste (sau poate chiar din cauza) aspectului de Mickey Mouse al farfuriei, platingul e foarte reusit, desigur fajita deobicei serveste pentru a umple acea lipie, dar cine vrea sa manance un fel de shaworma mexicana intr-un restaurant elegant?

Prima chestie pe care am gustat-o a fost guacamole-ul… care era defapt avocado care s-a intalnit cu un blender si cam atat. Posibil sa fi pus cantitati minime de ulei, sare si lamaie dar acestea nu se simteau. Ceapa tocata si usturoiul lipseau cu desavarsire (sau erau foarte bine ascunse) desi nu retin sa fi vazut reteta de guacamole fara aceste ingrediente asta ca sa nu mai vorbesc de consistienta prea cremoasa (ar trebui sa mai existe si bucati mai mari de avocado, nu doar pasta). Sotia mea a pus usturoi din sosul de usturoi aferent unui alt preparat (pulpe de pui crocante cu cartofi si sos de usturoi), a mai pus sare, si deja guacamole-ul era chiar bun… dar in continuare sustin ca trebuie sa se faca o diferenta clara intre cursuri de gatit si restaurante. La restaurante (mai ales cele cu pretentii) o mancare ar trebui sa fie foarte buna exact asa cum ajunge pe masa, hai ca daca mai e nevoie de un pic de sare si piper nu e grav, dar aici era o pasta de avocado fara nici un gust la care ii lipseau ingrediente esentiale.

Fajita in sine… alta mancare (de pui)… spre perfecta… puiul bun, legumele gatite corect, sosul usor picant extrem de bun, absolut nimic de reprosat, sosul de iaurt mergea bine langa, o mancare extrem de reusita. Pacat ca lipiile erau si ele nesarate, fara gust, si guacamole-ul a trebuit reparat cu ingrediente care in mod normal nu erau disponibile pe masa, dar mancarea in sine a fost exceptionala.

Fel principal – Rasol de vita cu legume si hrean.

IMG_20160514_154240-2

Pe langa mancarurile “trendy” adica paste, fructe de mare, peste si alte chestii de genul, restaurantul ofera si o sectiune “retro” unde au ciolan, costite si… rasol de vita cu hrean… Chiar imi era dor de unul bine facut si a fost chiar o surpriza placuta. Am gasit si destul de multa maduva in os… yummm… e un preparat extrem de simplu dar totodata delicios… carnea de vita extrem de frageda, gustoasa, maduva in os… singurul lucru pe care nu l-am inteles a fost alaturarea cu legumele (foarte corect facute de altfel, trase la tigaie si delicioase). Nu mi se parea ca mergeau langa un rasol cu hrean… si nu eu am facut aceasta alaturare ci asa era preparatul in meniu. Mie mi s-ar fi parut ca langa un rasol ar fi mers doar paine prajita si poate niste muraturi, dar poate sunt eu prea de moda veche) şi daca tot am ales din sectiunea retro, de ce am broccoli in farfurie? Probabil broccoli era cumparat la legatura duminica dimineata de la o mamaie din Piata Mare, si nu din acela globalizat cumparat de la Metro Cash&Carry. Si parca nici zucchini nu era chiar din cele mai vechi timpuri pe la tarabe.

Concluzie

Nu ma intelegeti gresit, e un restaurant bun, dar oarecum frustrant, putea fi foarte bun cu mici imbunatatiri, mancarea e buna spre foarte buna cu ingrediente de calitate, dar uneori trebuie sa ti-o faci tu buna, servirea e oarecum decenta dar te-ai astepta la mai multa atentie poate… Unele preparate au fost chiar exceptionale, in schimb (si acum si in trecut) alte preparate au fost aproape nemancabile prin felul in care au fost servite. De revenit? Clar da… imi place sa risc.

 P.S

Nu fac recenzie la ce nu mananc, si nu mananc deserturi niciodata, dar cica Tiramisu  si Carrot Cake cu caramel sarat au fost foarte bune.

Note

Servirea: 7/10
Aperitiv – tartar de biban: 7/10 (gustul final era de 8 dar nu era meritul lor)
Fel principal – Fajitas: 9/10 (cu oaresce indulgenta pentru guacamole si lipie)
Fel principal – Rasol de vita: 8/10

Raport preț/calitate – 7/10


 

#foodreviews – Episodul 7 – Aroma

DISCLAIMER:

Nu, nu mi-am pierdut obiectivitatea, dar da, vreau să fac un pic de reclamă acestui restaurant, nu, nu m-au mituit (OK, mi-au dat niște prăjitură și shoturi de alcool din partea casei dar nu asta contează), dar e un restaurant bun și interesant care merită vizitat, nu sunt acționar, nu beneficiez de eventualele profituri, dar dacă nu vor avea clienți există două variante: fie se închide fie, mai rău, devine nașpa. Și ambele variante ar fi nasoale pentru mine.

Am cam șomat cu review-urile deși am mai mers la diverse birturi, spre exemplu Coquette (nu scriu review dar per total nașpa, aiurea, cam nasol) sau Da Luca (dezamagitor dar poate o sa scriu totuși un review)… Poate tocmai că nu am găsit nimic care să mă entuziasmeze sau să mă revolte nu am avut chef să scriu un review… senzația de ”meeeh” e greu de exprimat în cuvinte.

Dar să revenim al treaba noastră, vineri seara, ajung destul de târziu acasă și nici nu aveam mare chef de gătit… hai să ieșim în oraș… prima oprire (pentru că era cel mai apropiat de noi): Alegria… totul rezervat (wow, de ce merge așa de bine localul ăsta, ultima dată când am fost a fost oarecum mediocru, va trebui să revin că poate e ceva de capul lui), mergem la Due Fratelli (despre ăsta chiar auzisem chestii bune), totul rezervat… Wow… toată lumea iese vineri seara? Aflasem cu câteva zile înainte de existența restaurantului Aroma, pe str. Traian Moșoiu, aproape de Rosescas (și acolo urmează un review) deci mergem acolo… Wow… restaurantul gol… aparent toată lumea era la celelalte două… Nu îmi plac restaurantele goale, deobicei există motive temeinice să fie goale… dar hai să ne riscăm.

Ca să fiu mai clar, Aroma e în locul unde era amplasat Amante prima dată (înainte să se mute pe Ștefan cel Mare), apoi a fost Beciul Haiducesc sau ceva de genul, restaurantul ăla unde mergea Phoenix non-stop, care s-a închis… apoi a fost un restaurant coreean timp de câteva luni… am fost în toate, și toate s-au închis… cred că le port ghinion…

Așa, iar am divagat, Aroma, vineri seara, noi singurii clienți, eu cer costițe, soția cere salată Caprese, fiică-mea bruschete (deh, doar eu eram flămând). La vremea aia aveau și o chelneriță care arăta bine (așa a zis nevastă-mea, eu nu m-am uitat, dar o cred pe cuvânt) care a început prin a încurca salata caprese cu capriciosa… și îi aduce la nevastă-mea asta:

20160311_201209

“Sigur e caprese?” “da…” “dar nu are roșii…” “…”

Înainte să apuce nevastă-mea să explice că asta nu e caprese cineva s-a sesizat că aia e capriciosa nu caprese și în timp record au înlocuit salata, cu scuzele de rigoare… Din punctul ăsta de vedere au un 10+… e uman să greșești, dar e important să poți repara greșeala cât se poate de repede. Ca să fim înțeleși asta e salata caprese:

20160311_201805

Costițe cu sos barbecue

20160311_201349

Foarte bune, în ultima vreme am mâncat costițe la Da Luca (1 kg porția), la Scorilo, la Romanada, Spoon, etc… Sincer, de departe cele mai bine făcute costițe, nu am înțeles niciodata dorința bucătarilor de a transforma o costiță zemoasă într-o chestie uscată și fără gust. Asta era fragedă și zemoasă, perfect făcută! Cu privire la sosul barbecue… hai să zicem că e o abordare originală, dar care a dat o notă proaspătă preparatului.

Supă cremă de usturoi copt cu năut

IMG_20160322_133047-4

Cremoasă, aromă subtilă de usturoi, bacon (BACON, BACON, BACON)… singurul reproș ar fi faptul că crutoanele erau un pic neprăjite… altfel perfectă.

Piept de pui picant în lapte de cocos cu cartofi piure

IMG_20160317_133135-2

Pieptul gătit cum trebuie, fără să fie uscat, sosul plăcut, nu era picant though… cartofii chiar buni…

Tortellini Boscaiola

IMG_20160318_132108-2

Paste home-made, gătite corect, sos plăcut, gust pregnant de ciuperci (poate un pic prea pregnant), bune spre foarte bune, deși nu sunt fan paste.

O mențiune specială (dar fără poze) primește pieptul de pui crispy cu sos dulce picant, prima dată mi-au adus defapt două sosuri, ambele mediocre, a doua oară au adus un fel de thousand island cu sos picant… demential… si supa crema de ardei copt pe care nu am gustat-o dar arata bine si cica era buna… dar chiar daca nu e buna apreciez faptul ca au un asemenea preparat in meniu.

Concluzie:

Deci mergeti la Aroma! E bine acolo, uneori primiti si prajitura sau alcool din partea casei. Mancarea e buna in general, au si meniul zilei. Serios, vreau sa merg acolo si in viitor si daca eu o sa fiu singurul client o sa se transforme in ceva nasol.

Note:

Servirea: 10/10
Costițe: 9/10
Supă cremă de năut cu usturoi: 9/10
Piept de pui picant cu lapte de cocos: 8/10
Tortelini Boscaiola: 8/10
Crispy strips cu sos picant: 10/10
Raport pret/calitate: 8/10

#foodreviews – Episodul 5 – Scorilo (Independenţei)

Scorilo nu e tocmai o apariţie nouă în oraş, hotelul şi restaurantul din parcul Petőfi au deja nişte ani buni, timp în care au tot schimbat tematica, de la mâncare medievală (sau dacică sau ce era) la atmosfera anilor 50 cu poze gigantice de Al Capone şi tommy gun-uri au trecut prin mai multe faze.

Acum au deschis un local nou, pe Independenţei vis-a-vis de parc, în locul unde era înainte un împinge tava chinezesc (era 100% chinezesc, adică vindeau ciorbă de burtă şi chifteluţe marinate dar tot personalul era chinezesc şi nu prea vorbeau româna). Mă rog, acum arată total diferit, restaurant elegant, mobilier modern, chelneri îmbrăcaţi în cămaşă albă… Am zis că merită încercat.

Servirea e asigurată de o parte din personalul care era şi în localul original, nu am mare lucru de reproşat poate doar faptul că sunt un pic prea prietenoşi şi entuziaşti în a lăuda mâncarea.

Şi meniul pare a fi în mare parte identic, ceea ce în principiu nu e rău. au costiţe şi şniţel vienez uriaş (astea le-au păstrat în meniu din perioada când aveau tematică austriacă, parcă perioada austriacă a fost fix după ce s-a terminat tematica gangsterească).

Răsfoind meniul găsesc Plăcinta Ciobanului – Shepherd’s  Pie (da, era scris şi în română şi în engleză). E un preparat clasic britanic, constând în general în carne de miel tocată (de aia e a ciobanului, ştiţi voi, ăla cu oile, beee beee) călită împreună cu legume (ceapă, ţelină, morcovi,etc) care e acoperită cu piure de cartofi şi rumenită la cuptor. Datorită faptului că mielul nu e chiar cea mai populară carne, am văzut variante făcute cu porc sau vită.

Oricum, indiferent de carnea utilizată în general arată aşa:

2335_l
Poză furată de pe net, click pe poză pentru reţetă

În meniu erau trecute şi ingredientele: cotlet de porc, carnati, cartofi, ou. OK, până aici încă nu era nimic suspect, se foloseşte uneori ou pentru a unge suprafaţa cartofilor (se rumenesc mai frumos) iar o combinaţie de porc+cârnaţi ar fi mers pentru a face baza de carne… Deci comand o porţie de plăcinta ciobanului.

Şi apare următoarea farfurie:

IMG_20160208_133631

Eeerm mda… asta e plăcinta ciobanului în varianta Scorilo.

Un rösti (sau plăcintă de cartofi) semi-carbonizat, două felii de cotlet la grătar (carne tare şi uscată) şi nişte cârnaţi aruncaţi în farfurie, evident totul acoperit cu un ou mult prea prăjit… Ah, şi nişte murături acrite probabil cu lacrimile de dezamăgire a celor care au mâncat acest preparat.

Înţeleg că uneori un chef poate avea o viziune nouă asupra unui fel clasic, şi da, una din tehnicile des folosite atunci când se reinterpretează un preparat culinar este dezasamblarea acestuia (deconstructed). Cum ar fi spre exemplu aceste paste carbonara dezasamblate:

Deconstructed carbonara - click pe poza pentru reteta
Deconstructed carbonara – click pe poza pentru reteta

Nu ştiu dacă bucătarul de la Scorilo a fost mânat de astfel de viziuni artistice şi a vrut să creeze un “Deconstructed Shepherd’s Pie” sau pur şi simplu nu a auzit de acest preparat şi i-a fost lene să dea un sărci pe gugăl, dar cert e că numele actual este extrem de prost ales. O denumire mai nimerită ar fi “Platou Mixt Grill Holocaust” (rösti e mâncare germană, holocaust-ars… v-aţi prins nu? asta ar fi una dintre glume).

Indiferent de denumire sau de imaginaţia chef-ului, mâncarea din păcate era proastă, prost gătită, rösti-ul a fost incinerat, cotletul a fost uscat, oul ars.

Concluzii:

Probabil am avut eu ghinion, am dat peste un preparat care nu avea mare legătură cu denumirea şi mai era şi prost executat. Poate pentru un restaurant dintr-o parcare de camioane ar fi mers, pentru un restaurant cu pretenţii nu. În trecut am mai mâncat şi chestii bunicele la ei (în restaurantul din parcul Petőfi) dar niciodată nu mi s-a părut că excelează.

De recomandat? Nu prea, clar nu pentru “plăcinta ciobanului”. Poate pentru “meniul zilei” la 13 lei, părea comestibil, prietenul cu care am fost a luat meniu şi a reclamat doar faptul că erau reci cartofii.

Note:

Servirea: 7
“Plăcinta Ciobanului”: 3 pentru că azi mă simt generos şi nu am făcut nici toxinfecţie alimentară de la ea.
Raport preţ/calitate: 3

#foodreviews – episodul 4 – Guest post – Beca’s Kitchen Bucureşti

Ştiu, a trecut weekendul şi nu a apărut #foodreviews, sunt în studiu la mai multe restaurante deci material există doar că sunt leneş şi weekendul ăsta nu am scris nimic, dar nu-i panică man cum ar zice cei de la KFC, că avem un guest post, mă rog, defapt e o postare a tatălui meu pe care eu am furat-o cu neruşinare de pe blogul lui, da’ e OK că şi el a mai făcut din astea. Dar nu e plagiat, e guest post, să ne înţelegem. Orice blogger serios are guest posturi, dacă nu mă credeţi uitaţi-vă la Adi Hădean sau Andreea Raicu. Deci urmează o postare scrisă de preşedintele S.M.I.L.A. adică Secţia Maghiară a P.I.L.A. adică Partidul Intelectualilor Liber Angajaţi. 

E duminică. Până şi din munca de partid am făcut o pauză. Nici nu am gătit. Pe de o parte, pentru că mai am de mâncare, pe de altă parte pentru că am un obicei. Duminică mă duc la restaurant. E şi o plăcere, dar şi zi de studiu. Încerc să „fur” câte ceva din meniul restaurantelor bune. Azi m-am dus la Beca‘sKitchen din Bucureşti. Vin aici cam o dată la două săptămâni. Beca‘s Kitchen are o cotă destul de bună la Trip Advisor (care mai nou mi se pare din ce în ce mai puţin relevant) şi pe bună dreptate. E un restaurant mic, dar cochet, aranjat cu fantezie şi bun gust.

Cu toate acestea la început am avut oareşcee rezerve faţă de Beca‘s Kitchen deşi mâncarea este bună şi sănătoasă. Poate tocmai asta era problema mea. Prea sănătoasă. Beca‘s Kitchen promovează o tendinţă foarte bună, numită bucătărie de reformistă, adică ingrediente bune, nimic congelat, nimic prăjit în ulei, legume făcute „al dente” să îşi păstreze gustul şi calităţile. Eu m-am simţit uşor ofensat. Parcă îmi spuneau: bă ţărane, aici nu mănânci clisă cu ceapă ca acasă la tine, te civilizăm noi, dacă nu a făcut-o mă-ta acasă! Iar mie nu-mi place când un restaurant se transformă într-un centru de educaţie civică. Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt împotriva mâncărurilor sănătoase, dar cred că trebuie să avem un echilibru în toate. De exemplu la Beca‘s Kitchen humusul nu se serveşte cu lipie, ci cu pâine prăjită aproape ca un chips, care pune la grea încercare orice dantură. Asta deja e vecină cu blasfemia. Cu toate acestea nu am renunţat şi nici în continuare nu voi renunţa la Beca‘s Kitchen, pentru că sunt buni. Chiar foarte buni!

Atmosfera în restaurant e excelentă. Imediat te simţi acasă, muzica e bine aleasă. Se ascultă un radio pe internet, jazzradio.com care are mai multe canale pe diferite genuri, aici merge canalul numit Paris cafe cu chansonette despre care spunea poetul Ady Endre că sunt: fumurii, ciudate, triste, purpurii („füstösek, furcsák, búsak, bíborak”), cum nu se poate mai adecvat într-un astfel de local. Evident aici nu se organizează nunţi, botezuri şi alte evenimente de acest gen cu muzică asurzitoare, iar caracterul locului selectează şi clientela (nu sunt beţivi, nu auzi vociferări etc.). Obiectele din restaurant sunt cu mult gust şi sunt bine alese. Creează imaginea unei case de locuit, unde tu eşti un musafir drag.

Meniul. Nu sunt multe feluri şi asta e bine. Înseamnă că totul este proaspăt, mâncărurile nu sunt scoase din congelator şi încălzite la microunde. Să vă feriţi de restaurante care oferă 70 de feluri de mâncăruri. În afară de faptul că lipsesc din meniul mâncăruri bune, dar considerate probabil nesănătoase, felurile sunt bine alese, dar totuşi nu-mi explic de ce nu este nici o mâncare făcută din carne de vită (de porc nu mai vorbesc). Altă menţiune critică este că dacă sunt puţine feluri, ceea ce este bine, atunci ar trebui schimbat meniul mai des (şi acum o lună şi ceva erau aceeaşi feluri de mâncare).

Servirea este exemplară. Chelneriţele şi proprietăreasa sunt foarte amabile şi serviabile. Nu sunt indiscrete, dar totdeauna vin, când e nevoie de ele şi te întreabă dacă ai fost sau nu mulţumit şi ce anume ar trebui îmbunătăţit. Se vede, că acest lucru nu îl fac formal. Chiar au nevoie de opiniile clienţilor, ceea ce denotă profesionalism.

Supa. Am mâncat supă cremă de mazăre cu mentă. A fost perfectă. Cremoasă, cu densitate optimă. Se simţea gustul proaspăt de mazăre, prin care puteai savura aromă de mentă. Bestial! Sigur o să mai mănânc.

Borsókrém leves
(n.r: probabil supa a fost delicioasă din poză nu reiese, însă păhărelul ăla cu lichid închis la culoare arată foarte bine)

Creveţi cu legume. O altă capodoperă a la Beca‘s Kitchen. Creveţii erau decorticaţi (nu-mi place să mă murdăresc decojindu-i în timpul mâncării) şi prăjiţi la cuptor exact cât trebuie. Legumele erau tăiate julien şi făcute, bineînţeles al dente (dacă puneam un pic de apă pe ele, mai creşteau). Sigur, aşa trebuiau să fie, aşa era sănătos şi în armonie cu gustul creveţilor, dar… hai, să lăsăm.

rák

Desertul era tartă cu mere şi cu sos de vanilie. Recunosc, că la deserturi nu mă pricep, dar mie mi-a plăcut. Nu era excesiv de dulce, gustul de mere dădea „vioiciune” unui desert clasic, nimic de zis.

almás tálca vaniliával

Calificative (notarea este de la 1 la 10:

Ambianţă, atmosferă: 9-9,50.

Servirea: 9,50.

Mâncarea: 10 (credeţi-mă, greu dau punctajul maxim, dar nu am ce face).

Raport preţ/calitate: 8-8,50 (nu este un restaurant ieftin, dar merită banii).