Cum iau naştere cartofii unguresti (rakott krumpli)…

Nu sunt sigur că traducerea “cartofi ungureşti” e cea mai potrivită, am ales-o deoarece e un preparat foarte asemănăotor “cartofilor fraţuzeşti” doar că sunt specifici gastronomiei maghiare unde se numesc “rakott krumpli”. Oricum, ingredientele sunt:

  • Cartofi (aproximativ un kilogram, depinde de mărimea tăvii în care îi vom găti)
  • Ouă (eu am folosit 8, dar între 6 şi 10, din nou, mărimea vasului în care îi vom găti e relevantă)
  • cârnaţi (csabai, debreceni, sau alte feluri de cârnaţi ungureşti, dar până la orice fel de cârnat afumat cu boia merge)
  • Smântână (cam 250 ml)
  • Bacon (total opţional şi nu e ceva tradiţional dar eu cred cu tărie că baconul face totul mai bun)

Să vedem deci cum ia naştere acest preparat…

Primul pas:

Ca în orice lucru frumos, totul începe cu iubire:  I  ❤️  U

226614697_154498_10861165151833068863

Pasul 2:

223023927_105138_16396019744130060888

Pasul 3

223031275_108567_17638470182921742696

….

După 9 luni…

226611124_153869_11558438692754827487

Aşa ia naştere preparatul numit rakott krumpli, unii spun că se poate obţine şi pe cale artificială, şi anume din cartofi tăiaţi felii şi fierţi puţin (maxim 10 minute) în apă, puşi într-un strat într-o tavă unsă cu unt, peste care punem un strat de felii de cârnat, apoi un strat de ouă fierte felii, un strat de smântână uşor condimentată cu sare şi praf de usturoi (şi eventual diluată cu puţin lapte), apoi încă un strat de cartofi, unul de cârnaţi, unul de ouă şi la final un ultim strat de smântână peste care se rade caşcaval, brânză, etc şi se introduce la cuptorul încins la 200 grade timp de aproximativ o oră sau până se rumeneşte frumos. Practic totul făcut artificial şi nu aşa cum au vrut strămoşii noştri.

E posibil să funcţioneze şi această metodă artificială pe care eu însă o consider total neortodoxă şi netradiţională. Intenţionez să înfiinţez şi o asociaţie pentru rakott krumpli-ul tradiţional, care să militeze pentru introducerea în constituţie a metodei tradiţionale şi naturale de înmulţire a cartofilor cu cârnaţi.

Toti cei care mănâncă Monoglutamat de Sodiu (MSG sau E621) vor muri!

Borcanul meu de MSG
Borcanul meu de MSG

E adevărat, toate studiile efectuate până acum au demonstrat că toţi cei care consumă acest drog alimentar la un moment dat vor muri. Nu există absolut niciun studiu sau măcar un indiciu clar care să arate că vor muri mai repede decât cei care nu consumă, dar la un moment dat sigur vor muri. Cam atât ştim cu siguranţă despre monoglutamatul de sodiu până în prezent. FDA (Food and Drug Administration) a clasat produsul ca fiind inofesinv, in aceeasi grupa cu sarea, bicarbonatul de sodiu si alte saruri, singura restrictie este ca nu se poate pune in produse destinate sugarilor (dar sunt foarte multe ingrediente care nu se pun in formulele de lapte praf, spre exemplu ma indoiesc ca aptamil contine curry sau ardei iuți).

De altfel MSG e o substanţă care se găseşte în mod natural în roşii, parmezan, carne de vită maturata, jamon iberico, produse fermentate, etc. atunci de ce se face că atunci când cauti pe google “monoglutamat de sodiu” primele rezultate sunt:

Monoglutamat de sodiu (MSG sau E621), drogul din alimente – CSID.ro

Monoglutamatul de sodiu, cel mai periculos ingredient din mancarea ta zilnica

Monoglutamatul de Sodiu – E 621 – CrestinOrtodox.ro (uuuu… CrestinOrtodox.ro must be good, oamenii ăia se pricep la ştiinţă)

Monoglutamatul de sodiu, tu stii cat este de periculos pentru copilul tau?

Pentru a explica pun aici un filmuleţ scurt (e fragment dintr-un episod Mind of a chef):

Pe scurt, un doctor a observat că unii din prietenii lui aveau diverse simptome neplăcute (dureri de cap, transpiraţie, etc) după ce mâncau la restaurante chinezeşti şi a denumit acest fenomen: Sindromul Restaurantului Chinezesc, în bucătăria chinezească se foloseşte mult MSG (fie în stare rafinată, fie produse bogate în mod natural în MSG (cum ar fi sosul de soia spre exemplu) deci unii au dedus că asta trebuie să fie explicaţia cea mai plauzibilă (dar deşi această scrisoare e din anii 60 nici până în ziua de astăzi nu există un studiu care să arate legătura dintre MSG şi simptomele sus menţionate).

Desigur e oarecum ciudat, că în restaurantele italiene unde se servesc foarte multe feluri care conţin roşii şi parmezan (ambele foarte bogate în MSG) nu au un “sindrom al restaurantului italian”.

MSG = MAKES STUFF GOOD

Acum că am discutat despre partea ştiinţifică (la care nu mă pricep) să discutăm despre partea culinară (la care mă pricep ceva mai mult). Dacă ne lărgim un pic orizontul căutărilor pe google şi trecem de siteurile de mămici şi creştini ortodocşi, vom descoperi că în comunitatea oamenilor care discută zilnic despre sous vide si reducţii de oţet balsamic MSG are o cu totul altă reputaţie, cea de UMAMIIII… GOOOD… şi acronimul MSG vine de la Makes Stuff Good. Având în vedere că am mai multă încredere în acei oameni decât în CreştinOrtodox punct ro mi-am comandat juma’ de kil de MSG. Nu a fost uşor, în România am găsit un singur magazin care comercializa acest produs (cel puţin on-line) și chiar și acesta încerca să evite folosirea cuvintelor monoglutamat de sodiu sau MSG a preferat Sare chinezească – E621, probabil ca să evite conotațiile negative. Dar în cele din urmă mi-a venit punga, ce arăta cam aşa

img_20160913_111845

Evident, primul lucru pe care îl fac cu o pungă mare de praf alb pe care o primesc e să trag pe nas o doză o gust… are un gust oarecum neutru, uşor sărat, nevastă-mea l-a descris cel mai bine “are gust de chipsuri” (defapt e invers, chipsurile au gust de MSG pentru că mai toate sunt condimentate cu asta).

Apoi am început să gătesc cu el, inclusiv testând mâncăruri gătite în acelaşi fel dar unele cu şi altele fără “drog”. Rezultatele au fost destul destul de neconclusive, uneori se simţea că o variantă e mai bună alteori nu, până la urmă e un simplu potenţiator de arome, dacă are ce să potenţeze te ajută un pic, dar nu va transforma niciodată o mâncare naşpa într-una bună. Dar chiar dacă adaugă 5-10-20% în plus la gust… ăia pot fi decisivi. Nu, nu e o baghetă magică, dar diferenţa se poate simţi, diferența dintre “OK” și  “WOW” e destul de mică. Și în mod clar MSG adaugă acel “yum factor” care te face să vrei să termini tot ce ai în farfurie.

E simplu de folosit, îl adaugi de câte ori adaugi sare, nu dă dureri de cap, nu te face să transpiri (decât dacă ai mâncat picant).

MSG IS CHEATING

Mai mulți bucătari, printre care și unul român și-au exprimat părerea că folosirea MSG ar fi o formă de a trișa, de a păcăli creierul că mâncarea din farfurie e mai bună decât a gătit-o bucătarul.

Serios??? Dar sarea nu e? piperul? folosirea sous-vide-ului? eu as spune ca orice preparat care nu e prajit deasupra focului pe un bat fara condimente e o forma de trisare, ca asa gateau stramosii nostri, bucatarii rai incearca sa ne pacaleasca cu sare, condimente, ierburi aromate si alte prostii sa ne induca in eroare. MSG e parte a acestui arsenal, si dacă cineva îl folosește (fie în formă de pulbere albă sau prin folosirea ingredientelor bogate în MSG) e alegerea celui care gătește. Dar sub nici o formă nu cred că e vorba de “păcălire”.

CONCLUZII – TL;DR

Monoglutamatul de sodiu (MSG) nu este dăunător, sau cel puțin nu într-o măsură mai mare decât orice altă sare (evident depășirea anumitor limite poate pune probleme, la fel ca la orice).

MSG = Makes Stuff Good, dar nu face minuni, nu te aștepta să pui MSG peste o mâncare proastă și să se transforme în mod miraculos într-una bună.

Nu, nu trebuie să folosești MSG ca să obții o mâncare gustoasă, dar dacă pot îmbunătăți ceva, de ce nu aș face-o?

Reverse seared rib-eye

Dap, carne scumpă de vită… suta de lei kilogramul… şi greu de găsit, eu am luat de la selgros, congelată… posibil să existe şi la metro sau în gama gourmand, dar cert e că preţul va fi tot pe acolo… e oarecum justificat având în vedere că trebuie să creşti ditai vita de 200+ kg ca să obţii câteva kg de rib-eye (care e o parte din antricot doar că în română nu sunt definite pe bucăţi părţile antricotului).

După o decongelare foarte lentă carnea arăta cam aşa:

IMG_20160510_173519

Sunt 2 bucăţi de 250 grame care hrănesc lejer 3 persoane, poate chiar 4 dacă nu sunt foarte flămânde.

Dar să trecem la reţetă: sare din belşug pe ele, piper, şi puse pe o tavă cu grătar metalic şi băgate la cuptorul preîncălzit la 130 grade timp de 30 de minute

IMG_20160510_174336

Desigur dacă aveţi bucăţi mai mici sau mai mari timpul de gătire va varia, temperatura internă ar trebui să fie pe la 45-50 de grade când terminaţi cu cuptorul.

Cât timp stă carnea la cuptor putem să facem garnitura, eu am ales nişte fasole verde franţuzească congelată… am topit o lingură mare de unt în tigaie, am adăugat fasolea congelată, usturoi tocat, sare şi piper şi am aşteptat vreo 10-15 minute să se facă uşor maronie pe alocuri.

IMG_20160510_183008

După ce carnea a stat aproximativ 30 de minute la cuptor am încins un grătar de fontă în care aţi pus ulei (sau untură… dar niciodată unt sau ulei de măsline… chestia asta trebuie făcută la foc mare şi avem nevoie de grăsime care e rezistentă la temperaturi înalte) trebuie prăjită pe foc iute până începe să devină maronie pe ambele părţi (da, ajută să o întoarceţi la fiecare 30 de secunde) oricum nu trebuie gătită mai mult de 4 minute.

Rezultatul:

2016-05-10

Spor la gătit.

 

Salata Caesar Ad Labam

Salata Caesar (da, Caesar nu Cezar pentru că nu are legătură cu împăratul roman (ce fel de împărat ar mânca salate?) ci cu un tip pe nume Caesar Cardini care a inventat-o) are o reţetă destul de incertă, de la ingredientele folosite până la modul de servire (sau plating ca să fim în trend). Unii susţin că singurele ingrediente ar trebui să fie frunzele de salată, dressing şi crutoane, dar în majoritatea localurilor e servită cu bucăţi de piept de pui, ou fiert, am mâncat chiar şi cu creveţi în loc de piept de pui. Unii adaugă roşii şi alte legume specifice salatei (ardei, ceapă, etc), alţii consideră că asta ar fi un sacrilegiu. Unii consideră că frunzele de salată se lasă întregi si se mănâncă cu mâna (apucand frunza din partea de cotor) – şi cam asta e modalitatea clasică de prezentare – alţii preferă să toace salata (cum e în majoritatea salatelor). Nu vreau să intru în polemici despre “salata Caesar adevărată” pentru că până la urmă e o chestiune de gusturi iar eu mi-am propus să fac o salată caesar altfel (aş putea să-i zic deconstructed dar nu vreau să concurez cu chef-ul de la Scorilo). Am păstrat elementele de bază şi reţeta poate fi folosită cu uşurinţă şi pentru a face o salată “clasică”, dressingul e cât se poate de clasic pentru salata caesar, ingredientele sunt în mare aceleaşi, dar arată puţin diferit şi are avantajul că se poate mânca lejer cu mâna.

Salată Caesar decontructed
Salată Caesar Ad Labam.

În lipsă de imaginaţie am vrut să-i zic Salată Caesar care se mănâncă cu mâna, dar am zis că Salată Caesar Ad Labam sună mai bine, conţine dressing specific salatei Caesar (şi practic dressingul face salata), am înlocuit crutoanele de pâine cu chipsuri de parmezan (oricum şi reţeta originală conţine mult parmezan), şi frigărui de piept de pui (ca să nu fie nevoie de tacâmuri). Să le luăm pe rând în ordinea preparării, cu asamblatul vă descurcaţi voi mai ales că nu am talent la design culinar (şi nici la pozat, în realitate arăta mai bine)

Chipsurile de parmezan

Sunt absolut delicioase şi merg la orice… pot fi mâncate ca atare sau folosite în alte preparate, iată ingredientele şi ustensilele necesare.

IMG_20160225_194617~2

  • Parmezan pe care îl vom răzui pe răzătoarea fină (să nu vă pună Odin să luaţi chestie din aia gata răzuită în pungă, chestia aia nu e parmezan, sunt aşchii de lemn cu uşoară aromă de brânză, de fiecare dată când folosiţi aşa ceva în loc de parmezan un unicorn moare).
  • Un inel cum e cel din poză (poate fi orice formă, nu trebuie neapărat inel, se pot face şi în formă de inimioară dar a trecut valentine’s şi dragobete).
  • O tavă, hârtie de copt, cuptor încins la 180 grade

Se pune hârtia de copt în tavă, apoi cu ajutorul formei punem parmezanul răzuit în formă de disc… e important să folosiţi suficient parmezan şi să îl presaţi cu degetele în formă să devină un disc cât de cât compact (huehue… disc compact… CD 😀 ), apoi se ridică cu grijă forma şi se trece la următorul disc:

IMG_20160225_195006~2

Apropo, hârtia de copt pare udă (defapt este un pic udă) pentru că e mai uşor de fixat hârtia de copt astfel… dacă sunteţi foarte pretentioşi atunci udaţi doar cele 4 colţuri ale tăvii şi aşezaţi hârtia de copt lipind-o de tavă în cele 4 colţuri ude, eu sunt leneş clătesc tava o scurg de apă (dar evident mai rămân picături) şi aşez hârtia care astfel se lipeşte perfect… da, există un pic de umezeală dar nu deranjează cu nimic.

Acum vine momentul introducerii în cuptorul încins la 180 grade… înceeeet… (dacă mişcăm prea tare tava se strică discurile). 7-8 minute pe ceas. Scoatem din cuptor când arată ceva de genul ăsta:

IMG_20160225_203043~2

Aşteptaţi să se răcească complet apoi cu un cuţit cu lama subţire desprindeţi de hârtia de copt (se desprinde uşor, cuţitul e doar să ajutăm un pic desprinderea), dacă s-au lipit ca şi în cazul meu nu e tragedie se despart uşor cu cuţitul).

Dressing

Elementul care face salata Caesar să fie salată Caesar e dressingul. Am încercat mai multe variante de dressing şi cred că ultima variantă e cea mai gustoasă:

  • gălbenuş de ou
  • lingură oţet (preferabil de vin roşu), eventual se mai poate adăuga la final când gustăm
  • 2 linguri zeamă de lămâie (la fel, se mai poate adăuga dacă se consideră necesar la final)
  • lingură muştar
  • un strop de sos worcestershire 
  • fileuri de anşoa în ulei (din alea la borcane mici)
  • maxim un căţel de usturoi (dacă e mare chiar mai puţin, în acest caz regula cu “niciodată nu e prea mult usturoi” nu se aplică… maxim un căţel.
  • jumătate de ceapă, tocată (sau o ceapă mică de tot)
  • aproximativ 120 ml de ulei de floarea soarelui
  • parmezan ras… cam jumătate de cană de cafea.
  • sare şi piper, sare nu foarte multă pentru că avem deja parmezan și anșoa în compoziție însă mult piper proaspăt măcinat.

Toate astea mai puţin uleiul se pun în blender şi se transformă într-o pastă… se adaugă treptat uleiul până obţinem o constistenţă cremoasă dar totuşi suficient de fluidă… înainte să scoatem din blender gustăm şi mai asezonăm dacă e cazul. Gata dressingul.

Salata

grilled-romaine-lettuce-method-600-1

Este destul de important să folosim salată romană (genul acela lunguieţ cum e în poză), avem nevoia de partea dinspre cotor, vom face nişte bărcuţe care să fie cât de cât solide structural… dacă optăm pentru altă variantă de prezentare putem folosi şi alte tipuri de salată dar trebuie să evităm frunzele moi. Poate cu iceberg ar merge doar că are frunzele prea late, oricum salata romană e tipul de salată folosit şi în reţeta originală. Tăiem partea de sus astfel încât în partea de jos să ne rămână frunze suficient de mari pentru “bărcuţele” dorite (partea de sus se poate folosi liniştit la alte salate). Desprindem frunză cu frunză şi practic suntem pregătiţi pentru asamblare.

Ungem fiecare frunză cu dressing (folosind o pensulă de patiserie… în caz că nu avem merge şi cu o lingură sau ceva dar e mai uşor cu pensula) fără să ungem capătul cotorului (de acolo vom prinde cu mâna frunzele). Le aşezăm pe farfurie, mai răzuim deasupra un pic de parmezan… şi practic suntem aproape gata. Aşezăm discurile de parmezan între foile de salată (nu e obligatoriu, dar arată mai spectaculos) şi opţional frigărui din piept de pui, dacă e servită la aperitiv ar fi suficient să adăugăm discurile de parmezan. Dressingul rămas serviţi-l alături… ca dip (dressingul merge foarte bine şi cu pieptul de pui sau pentru partea de cotor unde nu ați pus sos) 

Salată Caesar decontructed
Salată Caesar care se mănâncă cu mâna… DONE!

Ou poşat în coajă (da e posibil)

Oul poşat (cunoscut şi sub denumirea de “ouă româneşti”) e varianta mea preferată de ou, dar pregătirea e destul de neplăcută în general (mai ales dacă oul nu e foarte proaspăt): deobicei mă aleg cu o cratiţă plină cu apă şi resturi de albuş, sau sparg gălbenuşul în timp ce scot oul din apă, sau nu reuşesc să îndepărtez apa suficient de bine şi rămâne prea ud, ca să nu mai zic de dezastrul adevărat când gălbenuşul devine prea tare.

În varianta asta, scăpăm de toate neplăcerile procesului de gătire fără a sacrifica gustul sau consistenţa oului poşat. Aveţi nevoie doar de un timper (spre exemplu cel de pe telefon), o oală cu capac, o cană şi ouă.

Se iau 4 căni (da, fix patru, nu contează cât de mare e cana, ne interesează proporţiile) de apă şi se pun în oală… se pune capacul şi se pune la fiert. Când începe să clocotească se pune încă o cană de apă RECE şi se stinge focul, se adaugă ouăle apoi se pune capacul. Se porneşte timerul setat la 17 minute (adică să piuie după 17 minute). Mie îmi place să fie uşor cleios gălbenuşul, dacă îl vreţi mai lichid puteţi reduce la 16 minute dar e posibil să aveţi şi nişte albuş necoalgulat în acest caz.
Când piuie se pun sub jet de apă rece pentru a opri procesul de gătire, apoi se scot şi se lasă puţin la “odihnit” (cam un minut, dar teoretic pot fi pregătite din timp şi servi când doriţi (spre exemplu dacă vreţi să le folisiţi în nişte sandvişuri).

Spargeţi oul ca şi cum ar fi ou crud din care vreţi să faceţi ochiuri… Dacă aţi urmat întocmai instrucţiunile când despărţiţi coaja va ieşi un ou poşat perfect.

IMG_20160128_201903

IMG_20160128_202103

Cât timp am aşteptat să se facă oul ca să nu mă plictisesc am prăjit şi o felie de antricot de vită, tigaie de fontă încinsă, untură de raţă, prăjită cam 4 minute (întoarsă la fiecare 20 de secunde) până a prins crustă…. lăsată să se odihnească încă 4 minute… feliată în unghi… delicios şi hrănitor.

Carbonara

De vinerea trecută mi s-a făcut poftă de paste carbonara, ştiu că ar trebui să încep să explic de ce se numesc carbonara, pentru că minerii italieni mâncau chestia asta şi defapt foloseau slănină nu prosciuto, dar ar fi prea lung, plus eu am folosit bacon, dacă o ardeam foarte italian foloseam panceta care e piept de porc maturat, deci tot un fel de bacon…

De asemenea dacă voiam să o ard foarte italian vă ziceam că cine pune smântână în sosul de carbonara mă-sa e curvă, că italienii nu fac aşa ceva… dar nu… nu e cazul… Azi o ard chill şi îmi permit să încalc reguli…

Se ia o oală mare în care punem apă şi se pune la fiert…. când clocoteşte adăugăm sare (multă) şi pastele (eu am ales tagliatelle) cam 8 minute sau depinde cât scrie pe ambalaj dar 8 minute ar trebui să ajungă pentru nişte paste al dente.

Într-o tigaie punem la călit bacon tăiat bucăţi, apoi adăugăm şi niste usturoi… între timp spargem 2 ouă… poate 3 dacă sunt mulţi…. le batem ca pentru omletă apoi adăugăm puţină smântână, italienii adevăraţi acum se vor ridica revoltaţi şi vor obiecta că în carbonara nu se pune smântână… e adevărat… nu se pune…. dar plm eu sunt român, îmi permit, eu pun… cam 1/3 din cantitatea de ou…. în compoziţia asta adaug şi parmenzan ras… mult… cam în cantitate egală cu smântâna…. nişte sare şi piper nu strică niciodată…

IMG_20160121_185357

IMG_20160121_190800

Când sunt gata pastele le scurg şi le adaug în tigaia cu bacon şi usturoi (nu scurgeţi chiar toată apa trebuie să ajungă puţin şi în tigaia aia), iar peste ele torn sosul din ou, smântână şi parmezan apoi sting focul (dacă nu îl stingeţi o să obţineţi paste cu omletă, nu zic că pastele cu omletă nu sunt bune, dar nu e ce ne-am propus)… amestec bine…. apoi servesc, înainte de servire mai adaug nişte parmezan ras… nu are cum să strice…

2016-01-21

Da, poză de rahat, tremura mâna pe furculiţă…. soarta…

50 shades of chicken

Mie îmi place să gătesc, şi mi-e greu să înţeleg de ce cuiva nu i-ar plăcea să gătească, ai ocazia să foloseşti cuţite, flacără deschisă, cleşti, uneori chiar topoare fără să faci nimic ilegal şi la final mai iese şi mâncare. Ce ar putea fi mai grozav? Recent am aflat răspunsul, şi trebuie să fiu de acord cu el: sexul, sexul e mai mişto decât gătitul, şi aparent asta e principala cauză pentru care lumea nu găteşte. E prea ocupată să se f*tă. I feel you bro, de ce să pierzi ore în şir dezosând o raţă, să o umplii cu pateu de ficat de raţă flambat în cognac şi să înveleşti totul în aluat doar ca să faci un pate de canard en croute, când ai putea sta în dormitor combinând chestii în creuzetul iubirii perfecte în poziţie de umeri-craci.

Dar nu e totul pierdut, doar pentru că preferi plăcerile carnale celor carnivore nu înseamnă că trebuie să renunţi la gătit. Tocmai de aceea am găsit reţeta ideală pentru cei care nu au timp de pierdut în bucătărie, dar după mult sex sălbatic ar dori să îşi refacă energiile cu o mâncare gustoasă. Prepararea durează extrem de puţin şi chiar şi aia e extrem de sexy. Da, aţi ghicit e vorba de o păsărică, pui mai exact, făcut la cuptor. Dar să trecem la treabă:

 

În mod evident ai nevoie de un pui, fie îl ai deja în congelator şi cu o seara înainte îl scoţi la dezgheţat, fie dacă nu ai cumperi unul tot cu o zi înainte, nu de alta dar cred că e dubios ca atunci când vii acasă cu domnişoara să te opreşti la ABC şi în loc de prezervative şi o sticlă de vin să ieşi cu un pui crud. Poate o să creadă că ai fetişuri dubioase deci e mai bine îl ai deja în frigider, decongelat. Dacă vrei şi garnitură ar fi bine să ai nişte cartofi noi prin cămară, nu e obligatoriu până la urmă dar nu strică.

Când ajungi în casă cu ea, oricum apare momentul ăla dubios, când amândoi ştiţi ce va urma dar nu ştiţi exact cum să începeţi, nu v-aţi săturat de eterna replică “ne uităm şi noi la un film?” sau mai nou “netflix&chill?”… Fii original şi cheam-o în bucătărie, dacă nu altceva treaba asta o va deruta şi va fi surprinsă de tot ce va urma.

Toarnă-i un pahar de vin şi porneşte cuptorul la 180 grade…

Scoţi puiul din frigider, îl aşezi pe un tocător şi scoţi cel mai mare cuţit pe care îl ai în casă, să sugerezi că tu nu te joci cu chestii mici. Mângâi puiul uşor pe şira spinării pentru a vedea unde e aceasta, apoi înfigi cuţitul undeva lângă coloană, apoi împingi lama în jos şi îi tai spatele în două… cam aşa:

IMG_20160117_141800

Deja lupta e pe jumătate câştigată, puiul e aproape preparat iar ea tocmai a văzut că nu ţi-e frică să foloseşti un instrument mare ca să rupi o păsărică un pui în două. Plus odată desfăcut arată super sexy:

IMG_20160117_142326

Pui sare şi piper (şi alte condimente dacă mai ai timp şi chef, dar eu zic că ajung astea două) pe urmă îl aşezi într-o tavă…

IMG_20160117_143253

condimentezi şi partea cealaltă, iar dacă vrei şi garnitură poţi adăuga în tavă şi nişte cartofi noi (cu coajă cu tot, doar îi speli un pic şi eventual îi tai în două dacă sunt prea mari, dacă sunt mici, atunci îi laşi întregi). Eu am adăgat şi nişte felii de usturoi cu unt pe sub pielea de pe piept (se poate observa în poză), nu e obligatoriu dar mie îmi place usturoiul, merge şi unt condimentat cu diverse chestii, dar până la urmă puteţi sări peste pasul ăsta, va ieşi delicios oricum.

Până a băut fata paharul de vin tu deja ai terminat cu preparatul, cuptorul s-a încins, probabil şi atmosfera… deci e cazul să o bagi… adică să bagi tava în cuptor. Te speli bine pe mâini apoi te întorci la ea. Te uiţi adânc în ochii ei, în principiu deja ar trebui să fie uşor umedă, tocmai te-a văzut spintecând un pui, ce poate fi mai sexy pentru o femeie decât un bărbat care tranşează chestii? O săruţi pasional, ca şi cum ai vrea să îi faci radiografie dentară cu limba. Ca şi cum limba ta ar fi un copil cu ADHD iar cavitatea ei bucală ar fi un parc de distracţii…. mă rog, aţi prins ideea. O întorci cu spatele, o lipeşti de blat/masă ce ai tu prin bucătărie şi te repezi cu limba la lobul urechii, nu fi ţăran să o săruţi în ureche că o sa audă cu ecou o săptămână, joacă-te uşor cu limba, coboară apoi şi sărut-o pe gât, o muşti uşor de tot… când simţi că se înmoaie plesneşte-o puternic peste buci, ca să îi îndrepţi coloana şi să vadă cine e bărbatul în casă.

În principiu ăsta ar fi momentul să o duci în dormitor. Desigur, se poate şi pe masa de bucătărie dar din raţiuni de igienă nu recomand, dacă totuşi dorinţa e prea mare, măcar curăţă masa temeinic înainte să mâncaţi.

Puiul nu mai are nevoie de atenţie cam o oră, o oră şi un sfert în funcţie de mărimea puiului. Dacă ai cuptor cu timer foloseşte-l, dacă nu încearcă să te uiţi la ceas, ştim de la Einstein că timpul trece altfel atunci când eşti cu o femeie. Nu vrei să depăşeşti cu mult timpul de gătire.

Dacă nu ai ceas, am zis că ar fi util să estimez în numărul de acte… aparent durata medie a unui act sexual este 7.3 minute pffff…. nu aş fi zis… dacă ştiam dădeam reţetă de omletă… dar mnah, din ce ştiu eu o oră e un timp mult mai rezonabil decât… 7.3 minute… mă rog, până la urmă cu preludiu cu tot se fac 15, deci pentru cei care se încadrează în durata medie: 4 partide cu tot cu preludiu şi trece ora…

Bun, acum că a trecut ora (o oră şi 15 minute dacă e mai mare… puiul) şi v-aţi tras puţin răsuflarea e timpul pentru masă…

IMG_20160117_162712


Ce poate fi mai bun după o oră de amor decât un pui fraged şi rumen. În plus mâncatul puiului e la fel ca o partidă de sex reuşită: tasty, dirty and satisfying.

Spor la gătit.