Despre mielul de paşte…

Se ştie, a venit paştele, iepuraşul regulează o găină, ies ouă colorate, Hristos a înviat şi mâncăm miel. Nu stau să analizez legătura dintre Hristos, înviat, iepuraş, ouă şi miel, că nu e tema acestui articol.

Cert e că de paşti românii mănâncă miei, pieţele sunt pline de ciobani cu marfă proaspătă, hypermarketurile au în ofertă carcase întregi de miel, etc… iar internetul e inundat de luptători vegetarieni care condamnă tradiţia barbară de a ucide miei.

Acum că am stabilit cele două tabere să analizăm un pic argumentele:

Propaganda vegană, ca deobicei, e idioată

În primul rând ar fi un dezastru economic şi ecologic să nu se taie miei, un miel poate curăţa aproximativ 8-10 mp de vegetaţie pe zi, dacă nu s-ar tăia nici unul niciodată în scurt timp nu ar mai exista iarbă nicăieri (şi cum zice şi melodia “mai avem nevoie şi de iarbă).

Trecând de problema economică şi ecologică pe care ar provoca-o, cei care nu sunt vegani vor (mai ales cu ocazia sărbătorilor) ceva carne pe masă, deci dacă nu ar mânca miei ar mânca porci, vaci, găini, etc… Tocmai au decis ei că mieii au mai multe drepturi decât restul animalelor? De ce pentru că sunt mai drăgălaşi şi fac behehe?

Dar totuşi s-ar putea să aibă dreptate…

După cum spuneam oile au nevoie de o cantitate semnificativă de vegetaţie pentru a se hrăni, deci nu ar fi fezabil din punct de vedere economic să fie păstraţi toţi. Cum masculii nu au valoare economică prea mare, fiind utili doar pentru reproducere (nu dau lapte) aceştia ajung deobicei primii în farfurii. Până aici toate bune şi frumoase. Doar că ciobanii în general vor să reducă la minim cantitatea de hrană irosită până la momentul tăierii aşa că amână momentul reproducerii animalelor, majoritatea mieilor “de paşte” fiind născuţi în timpul iernii. Şi aici apare o problemă.

Vârsta ideală de tăiere a unui miel e de 8-12 luni, până la această vârstă carnea animalului nu este prea bună, e plină de colagen, muşchii nu sunt formaţi complet, grăsimea nu este separată de carne, şi dacă aţi mâncat friptură de miel “de paşte” şi vi s-a părut uşor greţoasă, acesta este motivul.

E un cerc vicios, în România se mănâncă foarte puţină carne de miel şi în general doar de paşte, deci pentru ei nu e rentabil să crească oi pentru carne, de paşti românii oricum vor mânca miel pentru că “aşa e datina” nu pentru că ar fi cineva fan carne de miel. Consumatorii pe de altă parte au mâncat în general miel doar de paşte, care nu le-a plăcut, deci nu caută carne de miel în restul anului.

Poate cei de la PETA & co. au dreptate, şi nu ar trebui să cumpărăm miel de paşte. Doar că în opinia mea ar fi păcat să renunţăm la miel în totalitate. O soluţie mai bună ar fi ca în loc să căutăm tradiţionalul mieluşel de 3-4 luni din piaţă (care uneori mai latră), să căutăm miel calitativ, crescut 8-12 luni, care nu mai e atât de plin de colagen, nu mai are acel miros care descurajează pe mulţi să mănânce carne de miel, şi gătit corect are o carne suculentă şi gustoasă.

Din păcate în România nu se produce aşa ceva (după cunoştinţele mele cel puţin) dar la majoritatea magazinelor mari se găseşte miel importat. Desigur e de aproximativ 3 ori mai scump decât cel autohton însă decât să cumpărăm o carcasă de miel pentru tradiţionala friptură de paşte, friptură care nu va face decât să întărească convingerea mesenilor că mielul are o carne absolut dezgustătoare şi e nevoie de mult usturoi (şi alcool ingerat înainte şi după) pentru a fi oarecum comestibilă mai bine luăm un kg de cotlet de miel sau pulpă de miel importat. Cu timpul poate va exista suficientă cerere şi pe piaţa din România pentru această carne şi vom avea şi noi crescători dispuşi să crească aşa ceva. În felul ăsta vor fi fericite şi asociaţiile pentru drepturile animalelor, şi poate mielul de paşte nu va mai fi o pedeapsă culinară ci un deliciu.

Cotlete de miel frenched, origine Noua Zeelandă, gătite medium rare.
Advertisements

#foodreviews – episodul 11 – Am fost la un restaurant vegan, ca voi să nu trebuiască să o faceţi.

Recunosc că în general nu sunt fanul curentului vegan, atât datorită faptului că îmi place carnea, cât şi datorită faptului că o mare parte din vegani sunt un fel de baptişti culinari care vor să convertească oamenii la calea cea bună. Desigur există şi excepţii, am întâlnit şi vegani de bun simţ care îşi vedeau de salata lor fără să îi deranjeze ce am eu în farfurie.

Cu toate acestea în ultima vreme am început să fiu mai deschis cu privire la preparate vegane, am văzut mai multe reţete pe net care arătau foarte bine şi erau vegane, în meniul testat în episodul trecut am mâncat mai multe preparate vegane care m-au impresionat mai mult decât carnea servită (deşi restaurantul se numeşte MEATic) şi chiar zilele trecute am văzut un show culinar pe youtube unde unii testau restaurante vegane ce aveau farfurii după care salivam.

Aşa că am decis să îmi pun preconcepţiile deoparte şi să mă duc la un restaurant vegan. În Oradea este unul singur, Cris, lângă poliţia rutieră, deci alegerea nu a fost grea.

Atmosfera

Trecând peste faţada oarecum neîntreţinută, treptele cu gresie spartă şi terasa neîngrijită localul să zicem că arată semidecent, mai de mâna a doua aşa dar merge, nu sunt genul care să am pretenţii la marmură sau feţe de masă apretate.

Când am ajuns noi o mare parte a restaurantului era destinată unui curs de nutriţie organizat de restaurant, dar restul meselor erau libere aşa că ne-am aşezat, deci am beneficiat de masă şi curs de nutriţie la acelaşi preţ, 2 în 1. Mă rog, cursul era predat de un tip îmbrăcat în trening care dădea sfaturi de nutriţie argumentate cu exemple din vechiul testament şi de o doamnă (care părea să fi mâncat extrem de multe salate, gen cele mai multe, sau mă rog, pe toate) care dicta reţete. OK, uşor amuzant dar nu ăsta e subiectul receziei.

Meniul

În meniul restaurantului sunt trecute foarte multe preparate, peste 100 cred, însă chelnerul ne-a atenţionat că doar cele marcate cu X sunt disponibile, asta a redus alternativele la vreo 20 de feluri. Până să ne hotărâm am zis să comand o bere îl întreb ce bere au “nu servim alcool” (wow, nu ştiam că şi berea se face din şoric de porc sau ceva), dar înţeleg, e pe bază de sănătate şi chestii aşa că am cerut un shake de ţelină, morcovi şi sfeclă.

În primă fază fără gust dar cu nişte sare şi boia a devenit chiar gustos, cum nu îmi plac sucurile dulci a fost OK, şi părea sănătos.

Notă: 0/10 pentru că nu aveau bere 7/10 pentru shake.

Pastă de avocado

Avocado făcut la blender amestecat cu smântână de soia (da, există aşa ceva), servit cu puţin năut făcut într-o manieră similară şi pâine prăjită. Cea mai bună parte a fost pâinea prăjită, care chiar era bună în categoria ei. Pasta de avocado era cremoasă… şi atât. Nesărată, necondimentată, ne nimic. În combinaţie cu pâinea care chiar era bună şi cu extra sare din solniţă era să zicem decentă.

Însă nu am înţeles ceva, am observat tendinţa reţetelor vegane de a imita mâncăruri cu carne sau lactate folosind soia, ciuperci, sau alte “trucuri” pentru a face varianta vegană să fie similară cu cea non-vegană. Însă din avocado se poate face guacamole, care prin esenţa ei e o reţetă raw-vegană, nu conţine produse animale, nici măcar nu se găteşte, nu se adaugă ulei, e doar avocado, ceapă, usturoi, roşii, chilly şi zeamă de lămâie. E cât se poate de vegană reţeta şi e delicioasă. Ce rost avea să se complice cu smântână de soia? De ce nu puteau face un guacamole onest? OK, nici nu era trecut ca guacamole în meniu, dar preferam oricând un guacamole în locul unui piure de avocado fără gust.

Notă: 5/10

Pilaf

La gust nu ar fi fost rău, dar era uscat, oarecum lipicios, am fost la restaurante gen împinge-tava unde aveau pilaf mai bun.

Notă: 4/10

Salată de conopidă cu morcovi şi smântână de soia

Din nou nu am înţeles rolul smântânii de soia, e salată, era suficientă o vinegretă simplă. Aici singura asezonare părea a fi un pic de zeamă de lămâie, nu zic că era o salată rea, până la urmă erau fâşii de morcovi şi conopidă puse pe o farfurie…

Notă: 6/10

“Şniţel” de ţelină

E un exemplu clasic de mâncare vegană care încearcă să imite o mâncare non-vegană, îmi aminteşte de copilărie când primeam dovlecei pane, şi era o tranziţie de la yeeey la oh… În afară de faptul că şi această mâncare era nesărată nu pot să zic că era rea… dar e fix la ce v-aţi aştepta de la ţelină pane… nu mare lucru. În loc să îi spună “şniţel” puteau să îi spună “dezamăgire pane”. Deşi recunosc că e incorectă comparaţia cu MEATic, cele două restaurante fiind în cu totul altă gamă de preţ, nu pot să nu observ cum o simplă ţelină făcută într-o manieră simplă şi onestă (curăţată, sărată, şi băgată la cuptor) e infinit mai bună decât una în care cineva s-a chinuit să imite un şniţel folosindu-se de săraca legumă din care au încercat să facă ceva ce nu e. E bună ţelina, aşa cum e ea, e bună crudă într-o salată, e bună coaptă, adaugă gust oricărei tocăniţe, ciorbe, etc, nu încercaţi să o convertiţi în şniţel.

Notă: 4/10

Tocăniţă de brocoli

Termenul tocăniţă a fost folosit de restaurant, deci l-am lăsat aşa. Poate cel mai gustos preparat dintre cele comandate, însă nu cred că avea caracterul pentru a fi un fel principal de sine stătător, ar fi fost o garnitură bună dar nu punea în evidenţă brocoliul care îşi pierduse fermitatea şi devenise moale, oarecum omogen cu restul legumelor (expresia “al dente” nu poate fi folosită în aceaşi frază cu această tocăniţă), condimentarea era moderată ca să fiu rezervat, o tocană de legume decentă nimic mai mult.

Notă 6/10.

Concluzii:

Nu neg că există mâncăruri vegane gustoase, guacamole sau humus sunt printre preferatele mele dintre toate genurile de mâncare, uneori le prefer chiar preparatelor cu carne, am avut şi surprize plăcute unde un simplu cartof putea să fie vedeta farfuriei, doar că toate astea nu le veţi găsi la Cris, e un restaurant de duzină care serveşte mâncare mediocră sau proastă, şi dacă restul restaurantelor de duzină se mai salvează cu o bucată de carne gustoasă, o bere, o cafea, poate o chelneriţă drăguţă şi parcă nu îţi mai pasă aşa mult că legumele nu sunt “al dente” cum ar trebui să fie, aici nu există nimic pe lumea asta care să îi salveze.

Dacă sunteţi vegan şi vreţi mâncare vegană gustoasă, vă recomand mai degrabă MEATic, Spoon, sau aproximativ orice alt local din Oradea în majoritatea meniurilor există suficiente opţiuni vegane care sunt gătite mai bine decât la Restaurantul Vegetarian Cris.

Dacă totuşi alegeţi să mergeţi la restaurantul Cris nu uitaţi să vă rugaţi înainte de masă.

#foodreviews – episodul 10 – MEATic

Despre MEATic am tot vrut să scriu un review, dar în primul rând sunt leneş, în al doilea rând cumva preparatele mâncate acolo oscilau între superb, foarte bun şi ocazional foarte prost. Dar cred că principalul motiv pentru care nu am scris până acum o recenzie despre el e că Adi Hădean mi-a dat block pe pagina lui de facebook, deci de ce i-aş face publicitate gratis? 🙂

Şi când zic că preparatele oscilau între superb si execrabil şi cam tot ce e între cele două extreme, nu glumesc. Aperitivele? foarte bune, cam toate din meniu în special crochetele din obraz de vită, coastele de porc? decente, gătite lent, dar aş fi preferat mai mult sos caramelizat şi mai puţină grăsime, cocoşul pitic, absolut delicios cu o aromă plăcută de fum… asta cu excepţia cazului când vine uşor negătit cu aspect medium rare la baza pulpei, grătarul de vită? gătit absolut perfect doar ca cineva să verse un borcan de sare pe el (sper că au fost incidente izolate totuşi), coastele de vită? delicioase, gătite corect şi suficient de grase ca Statele Unite ale Americii să plănuiască o invazie împotriva lor dar per total bune, pizza? cu siguranţă una dintre cele mai bune din oraş.

Oricum în principiu e un restaurant bun, spre foarte bun (cu preţuri peste medie, dar să zicem era de aşteptat). Ce am apreciat, e că spre diferenţă de fostul Graff, restauntul căruia i-a luat locul, atmosfera e mult mai prietenoasă, familială (hârtia mototolită pe post de feţe de mese, mâncarea servită în hârtie de copt, şi alte artificii contribuie mult la o atmosferă mai relaxată). Nu simţi nevoia să te îmbraci la 4 ace şi să stai cu un băţ înfipt în partea dorsală asigurându-te că ai o postură corectă la masă şi respecţi toate regulile de bune maniere.

3446365070604764193

Azi însă mă voi referi strict la preparatele nou introduse în meniu, ce au făcut parte dintr-un meniu de degustare, conceput (şi probabil într-o mare măsură executat) de Adrian Hădean.

I. Canelloni din sfeclă 

5263224247541526906

Brânză de capră, învelită în sfeclă, sos de morcovi, şi un “chips” din leurdă, prezentare simplă dar plăcută vizual, foarte colorată, gustul a fost blând, mai degrabă dulce decât sărat (sosul de morcovi prin natura lui e dulceag), nu aş putea să zic că era rău, dar nici nu impresiona altfel decât vizual.

Notă: 7/10

II. Cartof copt, spanac, demiglace vegetal

20180323_200639

Un cartof taiat foite subtiri, condimentat cu verdeată şi rulat strâns (pare să fie pasionat de rulat în ultima vreme, în acest meniu de 5 preparate, 3 erau rulate…), însă extrem de gustos, sosul demiglace în varianta sa clasică (care apărea în meniu la următorul preparat) se obţine dintr-o reducţie de oase de vită (practic o supă de vită super concentrată), probabil pentru a nu strica tema vegetariană a preparatului acest sos era  obţinut din legume) însă chiar ar fi putut trece drept autentic, foarte gustos, se potrivea cu cartoful şi spanacul şi dădea o notă mai “cărnoasă” preparatului.

Deşi poate suna destul de plictisitoare combinaţia de cartof, spanac şi sos de legume, preparatul chiar avea gust şi atitudine, condimentat foarte plăcut.

Nota: 9/10+ (având în vedere că era un preparat vegetarian ar fi meritat un 10, dar totuşi nu pot da 10 în lipsa cărnii).

III. Vită românească de lapte, demiglace, ţelină coaptă, piure de mazăre, pătrunjel.

20180323_205128

În prezentarea preparatului a menţionat faptul că vita provine de la un furnizor local, chiar din judeţul Bihor. E o tendinţă din ce în ce mai puternică la restaurante cu pretenţii de a folosi ingrediente locale, acestea fiind mai proaspete, deobicei sezonale, producători locali fericiţi, eco, bio, salvăm planeta, good karma, etc.

Sunt de acord în principiu cu acest trend, doar că în cazul de faţă alegerea unui viţel de lapte local nu cred că a fost o idee bună. Din păcat, în România, cultura pentru carnea de vită, creşterea viţeilor pentru carne, tranşarea, maturarea, sunt abia la început de drum. Aş fi preferat o vită neozelandeză maturată în locul viţelului de de lapte bihorean (ştiu, îmi lipseşte local patriotismul). Carnea a fost gătită impecabil, după cum cred că se poate vedea în poză, crustă perfectă şi interior roz din margine în margine, sosul demiglace din nou foarte bun, piurel de mazăre excelent, ţelina foarte bună, practic, totul în farfurie era pefect, de la concepţie, la execuţie… Doar că actorul principal, carnea de vită în sine, nu se ridica la nivelul aşteptărilor, procent de grăsime redus, nu foarte moale, cu câteva zgârciuri, fără prea mult gust.

Exact aceeaşi farfurie, executată la fel, dar cu o carne mai calitativă (inclusiv de la Gourmand apetit, companie pe care o promova tot Hădean) ar fi primit notă maximă.

Apreciez efortul depus în promovarea produselor locale, dar nota va fi 8.5/10 (am dat un 0.5 în plus pt efort şi iniţiativă).

IV. Adi | Hădean | Zice | Ca | E | Bun

20180323_212150

E o brânză maturată (evident autohtonă) cu fagure de miere (chestia maro e o bucată de gresie, mă rog, ardezie să nu fiu ţăran) cu rol pur decorativ (pentru contrast de culori, şi să nu pară că au uitat să îţi pună mâncarea în farfurie.

Dacă Adi Hădean zice că e bun, e bun… Nu îl contrazic, brânza era gustoasă şi combinaţia dulce sărat merge, dar notă tot nu primeşte, sunt două bucăţi de caşcaval cu un pic de fagure pe unul dintre ele, nu îi putem zice preparat.

V. Cigar baclava

20180323_220714.jpg

V-am zis eu că îi place să ruleze? Asta era rulată într-o formă ce semăna cu un joint trabuc. Baclavaua nu face parte dintre chestiile pe care le-aş mânca în mod normal, în general e mult prea dulce şi uşor greţoasă. Aici dulceaţa baclavalei era echilibrată de gust proaspăt de lămâie. Frişcă proaspătă cu mascarpone (cred). Un preparat reuşit, cu menţiunea că eu nu prea le am cu deserturile.

Nota: Probabil o notă foarte bună, dar nu mă pricep la deserturi, deci mă abţin.

Concluzie:

Preparate interesante, gustoase, cu mici imperfecţiuni, dar per total o experienţă plăcută. Singura problemă e că… uhm… chiar şi pentru un meniu de degustare, cantitatea de mâncare era foarte mică, deci la finalul mesei încă eram flămânzi (porţiile de la meatic în general sunt destul de generoase, şi e prima oară când am fi plecat flămânzi). Prin urmare am mai cerut două aperitive:

Crochete din obraz de vită

20180323_215719

Unul dintre aperitivele mele preferate de la MEATic, obraz de vită, gătit mult şi bine, într-o crustă crocantă.

Notă: 10/10

Humus

20180323_214801

Humusul bun, nu ştiu cât de autentic, dar cu siguranţă gustos, însă am fost mai impresionat de focacia cu care era servită.

Nota: 8/10

Note finale:

Servirea: 10/10
Mâncare: 8.5/10
Raport preţ calitate: 6/10 (clar nu e un restaurant ieftin)

Ouă Benedict, simple, rapide… în microunde.

Ok, ok, ştiu, sună, extrem de dubios, ouăle benedict nu sunt (în mod tradiţional) nici simple, şi nici deosebit de rapide… iar în microunde? sună aproape ca un sacrilegiu, dar reţeta de faţă chiar reuşeşte să transforme un preparat destul de pretenţios, deloc simplu de executat, în ceva ce ar putea fi gătit de un copil de 5 ani.

Dar înainte să trecem la reţetă să explicăm componentele oului benedict (TLDR: dacă nu sunteţi interesaţi de modul tradiţional de preparare scroll down până la reţetă):

Brioşă prăjită – E probabil singurul element care nu implică cunoştinţe deosebite, se taie în două brioşa (ca la hamburger) şi se prăjeşte. Eu am folosit o felie de pâine prăjită, oricum nu e un element esenţial.

Ou poşat – Dacă aţi făcut ouă poşate probabil ştiţi că nu sunt tocmai simple, în primul rând aveţi nevoie de ouă foarte proaspete, pe care le spargeţi cu grijă într-o sită astfel încât partea lichidă a albuşului să se scurgă, apoi le introduceţi în apă ce abia a ajuns la fierbere în care prima data creati un fel de vortex cu lingura (dacă apa clocoteşte se distruge albuşul, vortexul teoretic are rolul de a “aduna” albuşul în jurul gălbenuşului), le ţineţi pe foc până albuşul se întăreşte dar gălbenuşul rămâne moale, moment în care le scoateti în apă cu gheaţă ca să opriţi procesul de gătire, în practică de cele mai multe ori rezultatul e un vas cu apă plin de bucăţele mici de albuş dezintegrat, un ou rece care e fie nefăcut fie cu gălbenuşul solid şi multe vase de spălat.

Sos olandez – Ok, să zicem că aţi reuşit să stăpâniţi tehnica gătirii ouălor poşate, dar partea distractivă abia acum începe, sosul olandez este o rudă mai bogată a maionezei, doar că în loc de ulei se foloseşte unt topit. În mod tradiţional se prepară la bain-marie, adică deasupra unei oale cu apă clocotita se pune un castron metalic (caldura indirecta) in care se topeste untul şi se amesteca cu galbenusul de ou, mustarul si zeama de lamaie, amestecand in tot acest timp frenetic cu telul astfel incat sa obtineti o emulsie intre unt si restul ingredientelor, toate astea fara sa se taie compozitia (la fel ca la maioneza), fara sa fie temperatura prea mare deoarece in acest caz obtineti omleta dar nici prea mica pentru ca atunci nu se mai gateste oul.

Bacon crocant – un element destul de simplu (mai ales faţă de ou şi sos) dar totuşi trebuie să obţineţi felii perfecte, crocante, dar nu arse, deoarece la un astfel de preparat nu ar arata deloc bine felii de bacon carbonizate sau moi.

Bun, acum că aţi înţeles că e un preparat ce necesita minim 20 de minute de lucru (dacă sunteţi rapizi şi aveţi nişte experienţă în bucătărie) şi sunt aproximativ 125 chestii care pot să iasă prost, probabil aţi înţeles de ce cuvintele simplu şi rapid nu prea caracterizează acest preparat. Să trecem însă la varianta modernă, extrem de simplă dar cu rezultate identice metodei tradiţionale.

Reţetă de ouă benedict în 5 minute.

Ingrediente (pentru o porţie* -vezi nota de subsol)

  • 2 ouă (un ou pentru poşat şi un gălbenuş pentru sos)
  • 2 felii de bacon
  • 70-80 grame unt
  • muştar
  • puţină zeamă de lămâie

Echipament necesar:

  • cuptor cu microunde
  • picior pasator (immersion blender)
  • toaster

Primul pas e prepararea baconului, care iese surprinzător de bine la microunde, ok, uneori e nevoie de un mic proces de trial/error pentru că nu toate feliile de bacon sunt identice si nu toate cuptoarele cu microunde incălzesc la fel, dar odată ce aţi nimerit setările veţi putea avea bacon crocant în sub 3 minute, chestie super folositoare şi pe viitor.

Plasaţi feliile de bacon între două farfurii acoperite de serveţele de hârtie.

Acoperiti baconul cu a doua farfurie (asta presupunand ca nu vreti sa va umpleti cuptorul cu microunde de grasime) si introduceti in cuptorul cu microunde. Timpul de gatire depinde de puterea cuptorului si grosimea baconului, in cazul meu am avut niste felii nu foarte subtiri (sunt unele extrem de subtiri la magazin, recomand să le evitaţi) şi la puterea maximă a cuptorului (900W) a durat 2:30 minute. E bine să incepeţi mai timid totusi si verificati dupa 2 minute. Rezultatul a fost bacon crocant perfect.

Ok, e timpul sa trecem la sos, intr-un vas inalt in care intra la limita piciorul pasator punem galbenusul de ou, mustar (cam o lingura, dar dupa gust), puţină sare, si niste zeamă de lămâie (nu foarte multă la inceput, se mai poate adauga pe parcurs după ce gustaţi). Introduceţi piciorul pasator în vas si mixati.

Untul (da, stiu ca pare mult 70-80 grame, e aproape jumat de pachet, dar e necesar) il punem intr-o ceasca, acoperim cu o farfurie mica (motivul e acelasi ca la bacon) si îl introducem in cuptorul cu microunde pentru un minut sau mai mult pana untul clocoteste. Cu mixerul pornit adaugam untul incet (ca si uleiul de la maioneza) pana cand se omogenizeaza compozia si devine asemanatoare maionezei, usor mai lichida (trebuie sa curga, dar sa puteti lasa urme de genul acesta pe piciorul mixerului). Dacă s-a tăiat (nu mi s-a întâmplat niciodată cu metoda asta) sau sosul e prea solid adăugaţi o lingură de apă şi mai mixaţi.

20171226_112249

Gustaţi şi potriviţi de sare/lămâie apoi mai mixaţi odată. Gata.

După ce avem bacon şi sos olandez e timpul să poşăm oul şi să prăjim pâinea (dacă doriţi să fiţi autentici puteţi prăji si brioşe).

Deci introduceţi pâinea/brioşa în toaster porniţi şi trecem la ou.

Umpleţi 3/4 de cană cu apă rece, si spargeţi un ou în cană (aveţi grijă ca gălbenuşul să nu se spargă), introduceţi în cuptorul cu microunde şi porniţi. La fel ca şi în cazul baconului s-ar putea să nu iasă din prima, în cazul meu e nevoie de fix 1 minut la 900W, am încercat într-un alt cuptor cu puterea maximă 750W şi acolo a fost nevoie de aproximativ 1:10 secunde, ideea e să se coalguleze albuşul, gălbenuşul trebuie să rămână moale pe cât posibil.

După un minut (sau cât durează în cazul vostru) scurgeţi oul pe o paletă cu găuri

Acum nu mai rămâne decât să asamblaţi oul benedict, puneţi pe farfuria felia de pâine/brioşă făcută la toaster, sos, ou, iar sos, bacon… iar sos… sau mă rog…  Poftă bună.

Gălbenuş moale, un sos bogat de unt, bacon crocant, pâine prăjită, nu cred că există un mod mai plăcut de a începe dimineaţa (în afară de sexul matinal evident). Ah da, în caz că nu v-aţi prins reţeta nu e tocmai de dietă, porţia din farfuria aia are cam 500 de calorii şi necesarul de grăsime pe 2 zile, dar nici nu e un preparat pe care să îl mâncaţi zilnic, mai degrabă pentru o dimineaţă de weekend, sau un brunch.

*Notă – ingredientele sunt pentru o porţie, evident puteţi face mai multe porţii, baconul se gateste la fel indiferent câte felii de bacon sunt (important e să aibă loc în farfurie fără să se încalece), pentru ouă în schimb recomand să le gătiţi pe rând (la un minut/ou nu e un efort foarte mare), am încercat să gătesc două căni cu apă-ou şi timpul de gătire a crescut semnificativ, asta nu ar fi o problemă în sine dar e mult mai greu de găsit punctul în care albuşul e coalgulat şi gălbenuşul moale. Sosul rezultat dintr-un gălbenuş şi 70-80 grame unt e suficient pentru 2 porţii (poate 3, dacă nu sunteţi generoşi cu sosul), pentru mai mult dublaţi cantităţile (la 2 gălbenuşuri 140-160 grame unt, şi tot aşa).

Cum iau naştere cartofii unguresti (rakott krumpli)…

Nu sunt sigur că traducerea “cartofi ungureşti” e cea mai potrivită, am ales-o deoarece e un preparat foarte asemănăotor “cartofilor fraţuzeşti” doar că sunt specifici gastronomiei maghiare unde se numesc “rakott krumpli”. Oricum, ingredientele sunt:

  • Cartofi (aproximativ un kilogram, depinde de mărimea tăvii în care îi vom găti)
  • Ouă (eu am folosit 8, dar între 6 şi 10, din nou, mărimea vasului în care îi vom găti e relevantă)
  • cârnaţi (csabai, debreceni, sau alte feluri de cârnaţi ungureşti, dar până la orice fel de cârnat afumat cu boia merge)
  • Smântână (cam 250 ml)
  • Bacon (total opţional şi nu e ceva tradiţional dar eu cred cu tărie că baconul face totul mai bun)

Să vedem deci cum ia naştere acest preparat…

Primul pas:

Ca în orice lucru frumos, totul începe cu iubire:  I  ❤️  U

226614697_154498_10861165151833068863

Pasul 2:

223023927_105138_16396019744130060888

Pasul 3

223031275_108567_17638470182921742696

….

După 9 luni…

226611124_153869_11558438692754827487

Aşa ia naştere preparatul numit rakott krumpli, unii spun că se poate obţine şi pe cale artificială, şi anume din cartofi tăiaţi felii şi fierţi puţin (maxim 10 minute) în apă, puşi într-un strat într-o tavă unsă cu unt, peste care punem un strat de felii de cârnat, apoi un strat de ouă fierte felii, un strat de smântână uşor condimentată cu sare şi praf de usturoi (şi eventual diluată cu puţin lapte), apoi încă un strat de cartofi, unul de cârnaţi, unul de ouă şi la final un ultim strat de smântână peste care se rade caşcaval, brânză, etc şi se introduce la cuptorul încins la 200 grade timp de aproximativ o oră sau până se rumeneşte frumos. Practic totul făcut artificial şi nu aşa cum au vrut strămoşii noştri.

E posibil să funcţioneze şi această metodă artificială pe care eu însă o consider total neortodoxă şi netradiţională. Intenţionez să înfiinţez şi o asociaţie pentru rakott krumpli-ul tradiţional, care să militeze pentru introducerea în constituţie a metodei tradiţionale şi naturale de înmulţire a cartofilor cu cârnaţi.

#foodreviews – episodul 9 – Hamburgeri în Oradea

Dacă ați fost la Street Food Festival în Oradea probabil ați văzut cea mai impresionantă coadă postdecembristă, de pe vremea împușcatului nu au mai existat cozi atât de lungi pentru mâncare. Mai exact coada la burgeri. Eu am stat doar vreo 20-30 de minute în condițiile în care m-am pus la coadă înainte să se deschidă ghereta de parcă urma o lansare iphone, altfel durata medie de stat la coadă pentru un burger era de 90 de minute. Deci aparent orădenii sunt fani burgeri, dar oare ce burgeri sunt disponibili atunci când nu e festival? Pentru a afla acest episod de #foodreviews este dedicat burgerilor din Oradea, i-am încercat pe toți ca voi să nu trebuiască să o faceți.

BARAW

Fostul Chanson, vis-a-vis de tribunalul Bihor, in principiu o cafenea care oferă burgeri si câteva preparate culinare interesante (croissant cu jamon iberico, steak de vita, etc). Am luat un cheeseburger, 19 lei cu cartofi incluși (și un sos dulce picant chinezesc, o alegere destul de non-conformista lângă burgeri și cartofi dar merge).

img_20161021_131923

Pro:
– Chifla excelenta, bine rumenita, probabil cea mai buna chifla din burgerii testati.
– Pastila de carne suficient de mare dar nimic special la ea.
– Cartofii buni, clar o alegere mai buna decat clasicii cartofi pai.
Contra
– fara bacon 😦 (bacon is love, bacon is life)
– castraveti proaspeti in loc de murati (o decizie pe care nu am înțeles-o)

American Grill

Singurul local specializat pe burgeri din Oradea, un fast-food pe Str. Vasile Alecsandri, meniu Cheeseburger cu cartofi si cola 19 lei.

img_20161024_121801

Pro:
– Extrem de configurabil, poti sa alegi ce ingrediente vrei in burger.
– Marimea ideala pentru a fi mancat cu mana, hamburgerii serviti in restaurante par a concura pentru “cel mai inalt burger” si promoveaza mancatul burgerului cu furculita si cutitul (niciodată!). Burgerul s-a nascut ca street-food, o chestie pe care o mănânci din mână, în mers, burgerul de la american grill e perfect din punctul asta de vedere.
– cartofii prajiti erau facuti de ei, nu congelati, usor peste medie (nu erau suficient de crocanti dar eu sunt nazist cu cartofii prajiti)
– pastila avea gust, poate usor prea mult gust, personal as fi pus mai putin sos worchestershire dar prefer un pic mai multa atitudine decat lipsa ei.
– raport pret/calitate

Contra:
– pastila de carne e prea subtire, exista varianta dubla cu doua pastile, dar e o diferenta intre doua pastile subtiri si una mai mare, cu avantaje si dezavantaje, ar fi fost dragut sa aiba si o varianta cu pastila dubla (nu doua pastile ci una singura dar de 240 grame in loc de 2 de 120)

La borcane

Pe str. Moscovei, se laudă cu meniu conceput de Ionuț Lupu (fost chef la Graf și concurent Top Chef), nu știu dacă și burgerii au fost concepuți de el (pentru binele lui sper ca nu).

În primul rând în meniu există 2 variante de burger (plus unul dublu care impresionează doar prin mărime), o variantă are cașcaval dar nu are bacon iar cealaltă variantă are bacon dar în loc de cașcaval are omletă. M-am simțit ca un părinte care trebuie să aleagă între cei doi copii… De ce nu se poate și bacon și cașcaval? Mă rog, cu greu am luat decizia de a lua varianta cu bacon și ou, mai exact “Italian Job” – 23 lei.

img_20161025_133053

Pro:
– Pastila de carne de marime decenta.
– Prezentarea

Contra:
– Sos putin spre inexistent.
– Chifla mediocra si fara consistenta.
– Cartofi prajiti facuti de casa dar moi, foarte moi.
– În loc de felie de roșie erau jumatati de rosii cherry, mult prea multa rosie fără gust pentru un burger (plus incomod de mâncat)

Lactobar

Printre primele restaurante care a introdus în meniu burgeri, a fost o surpriza placută la capitolul carne, pastila de carne era mai gustoasă și puțin mai zemoasă decât la Baraw sau La Borcane. Chifla însă e supradimensionată (sau pastila de carne e prea mică)… Din nou, lipsește baconul.

img_20161026_115907

Pro:
– Pastila de carne surprinzator de buna
– Gust echilibrat, daca ar fi avut alta chifla si bacon era un burger excelent.

Contra:
– Chifla mult prea mare (sau pastila de carne prea mica) si de slaba calitate
– no bacon 😦
17.5 RON + 5 RON cartofii

Rivo

Rivo e o tentativă de fine dining orădean, nu am avut cele mai bune experiențe cu ei și nu îmi place genul ăsta de restaurant care se adresează mai degrabă hipsterilor și corporatiștilor decât proletariatului. Însă aveam amintiri plăcute despre burgerul lor, am revenit deci pentru testare. Prima surpriză plăcută e că m-au întrebat cum vreau să fie făcut. Medium-rare evident. Eram aproape entuziasmat dacă nu aș fi știut că tot la ei o friptura de vită comandată în sânge a fost livrată în formatul well-done-uscat-hrană pentru câini.

Cu burgerul însă nu au mai greșit. A venit un burger cu o pastilă de carne perfectă, medium-rare, zemoasă, suculentă, bună de tot.

226616071_113446

Dacă ar fi să fiu cârcotaș atunci m-aș lega de faptul că nu a fost suficient de bine rumenită chifla, sau că felia de cascaval trebuia asezata pe carne cat timp era pe plita pentru a se topi un pic sau baconul putea fi mai crocant… dar sincer la cât de bună a fost carnea accept mici scăpări la celelalte ingrediente. La 32 de lei porția e cel mai scump burger din Oradea (asta pentru că Graf și-a închis ușile, ei aveau burger la 97 lei) dar își merită banii.

Pro:
– Pastila de carne foarte foarte bună, zemoasă.
– Ingredientele sunt corecte, bacon, cascaval, castraveti murati (aparent nu toată lumea știe ce trebuie să conțină un burger)

Contra:
– Chifla putea fi mai rumenita.
– Baconul nu era crocant.
– Cascavalul nu era topit.

Concluzii 

Bun, acum că am testat toate locurile cu burgeri (McDonalds și Beer House nu au intrat în calcul din motive evidente) e timpul să facem clasamentul:

5. La borcane – fără discuție cel mai slab burger pe care l-am mâncat în ultima săptămână, chifla foarte proastă, prea multe roșii cherry, fără sos, fără gust.

4. Lactobar – Un burger decent însă e tras în jos de chiflă și lipsa baconului.

3. Baraw – Chifla e excelentă, cartofii sunt buni, burgerul în sine suferă de lipsă de bacon dar altfel nu am ce îi reproșa.

2. American Grill – Un burger onest și extrem de configurabil, poate merita chiar locul 1.. dar…

1. Rivo – Fără îndoială cea mai bună pastilă de carne, mare, suculentă, gătită medium rare, e delicioasă, iar burgerul e despre carne, diferența dintre pastila de carne de la Rivo și ceilalți e de la cer la pământ. Prețul, cu aproximativ 10 lei mai mare față de celelalte localuri e fără doar și poate justificat.

 

Toti cei care mănâncă Monoglutamat de Sodiu (MSG sau E621) vor muri!

Borcanul meu de MSG
Borcanul meu de MSG

E adevărat, toate studiile efectuate până acum au demonstrat că toţi cei care consumă acest drog alimentar la un moment dat vor muri. Nu există absolut niciun studiu sau măcar un indiciu clar care să arate că vor muri mai repede decât cei care nu consumă, dar la un moment dat sigur vor muri. Cam atât ştim cu siguranţă despre monoglutamatul de sodiu până în prezent. FDA (Food and Drug Administration) a clasat produsul ca fiind inofesinv, in aceeasi grupa cu sarea, bicarbonatul de sodiu si alte saruri, singura restrictie este ca nu se poate pune in produse destinate sugarilor (dar sunt foarte multe ingrediente care nu se pun in formulele de lapte praf, spre exemplu ma indoiesc ca aptamil contine curry sau ardei iuți).

De altfel MSG e o substanţă care se găseşte în mod natural în roşii, parmezan, carne de vită maturata, jamon iberico, produse fermentate, etc. atunci de ce se face că atunci când cauti pe google “monoglutamat de sodiu” primele rezultate sunt:

Monoglutamat de sodiu (MSG sau E621), drogul din alimente – CSID.ro

Monoglutamatul de sodiu, cel mai periculos ingredient din mancarea ta zilnica

Monoglutamatul de Sodiu – E 621 – CrestinOrtodox.ro (uuuu… CrestinOrtodox.ro must be good, oamenii ăia se pricep la ştiinţă)

Monoglutamatul de sodiu, tu stii cat este de periculos pentru copilul tau?

Pentru a explica pun aici un filmuleţ scurt (e fragment dintr-un episod Mind of a chef):

Pe scurt, un doctor a observat că unii din prietenii lui aveau diverse simptome neplăcute (dureri de cap, transpiraţie, etc) după ce mâncau la restaurante chinezeşti şi a denumit acest fenomen: Sindromul Restaurantului Chinezesc, în bucătăria chinezească se foloseşte mult MSG (fie în stare rafinată, fie produse bogate în mod natural în MSG (cum ar fi sosul de soia spre exemplu) deci unii au dedus că asta trebuie să fie explicaţia cea mai plauzibilă (dar deşi această scrisoare e din anii 60 nici până în ziua de astăzi nu există un studiu care să arate legătura dintre MSG şi simptomele sus menţionate).

Desigur e oarecum ciudat, că în restaurantele italiene unde se servesc foarte multe feluri care conţin roşii şi parmezan (ambele foarte bogate în MSG) nu au un “sindrom al restaurantului italian”.

MSG = MAKES STUFF GOOD

Acum că am discutat despre partea ştiinţifică (la care nu mă pricep) să discutăm despre partea culinară (la care mă pricep ceva mai mult). Dacă ne lărgim un pic orizontul căutărilor pe google şi trecem de siteurile de mămici şi creştini ortodocşi, vom descoperi că în comunitatea oamenilor care discută zilnic despre sous vide si reducţii de oţet balsamic MSG are o cu totul altă reputaţie, cea de UMAMIIII… GOOOD… şi acronimul MSG vine de la Makes Stuff Good. Având în vedere că am mai multă încredere în acei oameni decât în CreştinOrtodox punct ro mi-am comandat juma’ de kil de MSG. Nu a fost uşor, în România am găsit un singur magazin care comercializa acest produs (cel puţin on-line) și chiar și acesta încerca să evite folosirea cuvintelor monoglutamat de sodiu sau MSG a preferat Sare chinezească – E621, probabil ca să evite conotațiile negative. Dar în cele din urmă mi-a venit punga, ce arăta cam aşa

img_20160913_111845

Evident, primul lucru pe care îl fac cu o pungă mare de praf alb pe care o primesc e să trag pe nas o doză o gust… are un gust oarecum neutru, uşor sărat, nevastă-mea l-a descris cel mai bine “are gust de chipsuri” (defapt e invers, chipsurile au gust de MSG pentru că mai toate sunt condimentate cu asta).

Apoi am început să gătesc cu el, inclusiv testând mâncăruri gătite în acelaşi fel dar unele cu şi altele fără “drog”. Rezultatele au fost destul destul de neconclusive, uneori se simţea că o variantă e mai bună alteori nu, până la urmă e un simplu potenţiator de arome, dacă are ce să potenţeze te ajută un pic, dar nu va transforma niciodată o mâncare naşpa într-una bună. Dar chiar dacă adaugă 5-10-20% în plus la gust… ăia pot fi decisivi. Nu, nu e o baghetă magică, dar diferenţa se poate simţi, diferența dintre “OK” și  “WOW” e destul de mică. Și în mod clar MSG adaugă acel “yum factor” care te face să vrei să termini tot ce ai în farfurie.

E simplu de folosit, îl adaugi de câte ori adaugi sare, nu dă dureri de cap, nu te face să transpiri (decât dacă ai mâncat picant).

MSG IS CHEATING

Mai mulți bucătari, printre care și unul român și-au exprimat părerea că folosirea MSG ar fi o formă de a trișa, de a păcăli creierul că mâncarea din farfurie e mai bună decât a gătit-o bucătarul.

Serios??? Dar sarea nu e? piperul? folosirea sous-vide-ului? eu as spune ca orice preparat care nu e prajit deasupra focului pe un bat fara condimente e o forma de trisare, ca asa gateau stramosii nostri, bucatarii rai incearca sa ne pacaleasca cu sare, condimente, ierburi aromate si alte prostii sa ne induca in eroare. MSG e parte a acestui arsenal, si dacă cineva îl folosește (fie în formă de pulbere albă sau prin folosirea ingredientelor bogate în MSG) e alegerea celui care gătește. Dar sub nici o formă nu cred că e vorba de “păcălire”.

CONCLUZII – TL;DR

Monoglutamatul de sodiu (MSG) nu este dăunător, sau cel puțin nu într-o măsură mai mare decât orice altă sare (evident depășirea anumitor limite poate pune probleme, la fel ca la orice).

MSG = Makes Stuff Good, dar nu face minuni, nu te aștepta să pui MSG peste o mâncare proastă și să se transforme în mod miraculos într-una bună.

Nu, nu trebuie să folosești MSG ca să obții o mâncare gustoasă, dar dacă pot îmbunătăți ceva, de ce nu aș face-o?