Cum iau naştere cartofii unguresti (rakott krumpli)…

Nu sunt sigur că traducerea “cartofi ungureşti” e cea mai potrivită, am ales-o deoarece e un preparat foarte asemănăotor “cartofilor fraţuzeşti” doar că sunt specifici gastronomiei maghiare unde se numesc “rakott krumpli”. Oricum, ingredientele sunt:

  • Cartofi (aproximativ un kilogram, depinde de mărimea tăvii în care îi vom găti)
  • Ouă (eu am folosit 8, dar între 6 şi 10, din nou, mărimea vasului în care îi vom găti e relevantă)
  • cârnaţi (csabai, debreceni, sau alte feluri de cârnaţi ungureşti, dar până la orice fel de cârnat afumat cu boia merge)
  • Smântână (cam 250 ml)
  • Bacon (total opţional şi nu e ceva tradiţional dar eu cred cu tărie că baconul face totul mai bun)

Să vedem deci cum ia naştere acest preparat…

Primul pas:

Ca în orice lucru frumos, totul începe cu iubire:  I  ❤️  U

226614697_154498_10861165151833068863

Pasul 2:

223023927_105138_16396019744130060888

Pasul 3

223031275_108567_17638470182921742696

….

După 9 luni…

226611124_153869_11558438692754827487

Aşa ia naştere preparatul numit rakott krumpli, unii spun că se poate obţine şi pe cale artificială, şi anume din cartofi tăiaţi felii şi fierţi puţin (maxim 10 minute) în apă, puşi într-un strat într-o tavă unsă cu unt, peste care punem un strat de felii de cârnat, apoi un strat de ouă fierte felii, un strat de smântână uşor condimentată cu sare şi praf de usturoi (şi eventual diluată cu puţin lapte), apoi încă un strat de cartofi, unul de cârnaţi, unul de ouă şi la final un ultim strat de smântână peste care se rade caşcaval, brânză, etc şi se introduce la cuptorul încins la 200 grade timp de aproximativ o oră sau până se rumeneşte frumos. Practic totul făcut artificial şi nu aşa cum au vrut strămoşii noştri.

E posibil să funcţioneze şi această metodă artificială pe care eu însă o consider total neortodoxă şi netradiţională. Intenţionez să înfiinţez şi o asociaţie pentru rakott krumpli-ul tradiţional, care să militeze pentru introducerea în constituţie a metodei tradiţionale şi naturale de înmulţire a cartofilor cu cârnaţi.

Advertisements

#foodreviews – episodul 9 – Hamburgeri în Oradea

Dacă ați fost la Street Food Festival în Oradea probabil ați văzut cea mai impresionantă coadă postdecembristă, de pe vremea împușcatului nu au mai existat cozi atât de lungi pentru mâncare. Mai exact coada la burgeri. Eu am stat doar vreo 20-30 de minute în condițiile în care m-am pus la coadă înainte să se deschidă ghereta de parcă urma o lansare iphone, altfel durata medie de stat la coadă pentru un burger era de 90 de minute. Deci aparent orădenii sunt fani burgeri, dar oare ce burgeri sunt disponibili atunci când nu e festival? Pentru a afla acest episod de #foodreviews este dedicat burgerilor din Oradea, i-am încercat pe toți ca voi să nu trebuiască să o faceți.

BARAW

Fostul Chanson, vis-a-vis de tribunalul Bihor, in principiu o cafenea care oferă burgeri si câteva preparate culinare interesante (croissant cu jamon iberico, steak de vita, etc). Am luat un cheeseburger, 19 lei cu cartofi incluși (și un sos dulce picant chinezesc, o alegere destul de non-conformista lângă burgeri și cartofi dar merge).

img_20161021_131923

Pro:
– Chifla excelenta, bine rumenita, probabil cea mai buna chifla din burgerii testati.
– Pastila de carne suficient de mare dar nimic special la ea.
– Cartofii buni, clar o alegere mai buna decat clasicii cartofi pai.
Contra
– fara bacon 😦 (bacon is love, bacon is life)
– castraveti proaspeti in loc de murati (o decizie pe care nu am înțeles-o)

American Grill

Singurul local specializat pe burgeri din Oradea, un fast-food pe Str. Vasile Alecsandri, meniu Cheeseburger cu cartofi si cola 19 lei.

img_20161024_121801

Pro:
– Extrem de configurabil, poti sa alegi ce ingrediente vrei in burger.
– Marimea ideala pentru a fi mancat cu mana, hamburgerii serviti in restaurante par a concura pentru “cel mai inalt burger” si promoveaza mancatul burgerului cu furculita si cutitul (niciodată!). Burgerul s-a nascut ca street-food, o chestie pe care o mănânci din mână, în mers, burgerul de la american grill e perfect din punctul asta de vedere.
– cartofii prajiti erau facuti de ei, nu congelati, usor peste medie (nu erau suficient de crocanti dar eu sunt nazist cu cartofii prajiti)
– pastila avea gust, poate usor prea mult gust, personal as fi pus mai putin sos worchestershire dar prefer un pic mai multa atitudine decat lipsa ei.
– raport pret/calitate

Contra:
– pastila de carne e prea subtire, exista varianta dubla cu doua pastile, dar e o diferenta intre doua pastile subtiri si una mai mare, cu avantaje si dezavantaje, ar fi fost dragut sa aiba si o varianta cu pastila dubla (nu doua pastile ci una singura dar de 240 grame in loc de 2 de 120)

La borcane

Pe str. Moscovei, se laudă cu meniu conceput de Ionuț Lupu (fost chef la Graf și concurent Top Chef), nu știu dacă și burgerii au fost concepuți de el (pentru binele lui sper ca nu).

În primul rând în meniu există 2 variante de burger (plus unul dublu care impresionează doar prin mărime), o variantă are cașcaval dar nu are bacon iar cealaltă variantă are bacon dar în loc de cașcaval are omletă. M-am simțit ca un părinte care trebuie să aleagă între cei doi copii… De ce nu se poate și bacon și cașcaval? Mă rog, cu greu am luat decizia de a lua varianta cu bacon și ou, mai exact “Italian Job” – 23 lei.

img_20161025_133053

Pro:
– Pastila de carne de marime decenta.
– Prezentarea

Contra:
– Sos putin spre inexistent.
– Chifla mediocra si fara consistenta.
– Cartofi prajiti facuti de casa dar moi, foarte moi.
– În loc de felie de roșie erau jumatati de rosii cherry, mult prea multa rosie fără gust pentru un burger (plus incomod de mâncat)

Lactobar

Printre primele restaurante care a introdus în meniu burgeri, a fost o surpriza placută la capitolul carne, pastila de carne era mai gustoasă și puțin mai zemoasă decât la Baraw sau La Borcane. Chifla însă e supradimensionată (sau pastila de carne e prea mică)… Din nou, lipsește baconul.

img_20161026_115907

Pro:
– Pastila de carne surprinzator de buna
– Gust echilibrat, daca ar fi avut alta chifla si bacon era un burger excelent.

Contra:
– Chifla mult prea mare (sau pastila de carne prea mica) si de slaba calitate
– no bacon 😦
17.5 RON + 5 RON cartofii

Rivo

Rivo e o tentativă de fine dining orădean, nu am avut cele mai bune experiențe cu ei și nu îmi place genul ăsta de restaurant care se adresează mai degrabă hipsterilor și corporatiștilor decât proletariatului. Însă aveam amintiri plăcute despre burgerul lor, am revenit deci pentru testare. Prima surpriză plăcută e că m-au întrebat cum vreau să fie făcut. Medium-rare evident. Eram aproape entuziasmat dacă nu aș fi știut că tot la ei o friptura de vită comandată în sânge a fost livrată în formatul well-done-uscat-hrană pentru câini.

Cu burgerul însă nu au mai greșit. A venit un burger cu o pastilă de carne perfectă, medium-rare, zemoasă, suculentă, bună de tot.

226616071_113446

Dacă ar fi să fiu cârcotaș atunci m-aș lega de faptul că nu a fost suficient de bine rumenită chifla, sau că felia de cascaval trebuia asezata pe carne cat timp era pe plita pentru a se topi un pic sau baconul putea fi mai crocant… dar sincer la cât de bună a fost carnea accept mici scăpări la celelalte ingrediente. La 32 de lei porția e cel mai scump burger din Oradea (asta pentru că Graf și-a închis ușile, ei aveau burger la 97 lei) dar își merită banii.

Pro:
– Pastila de carne foarte foarte bună, zemoasă.
– Ingredientele sunt corecte, bacon, cascaval, castraveti murati (aparent nu toată lumea știe ce trebuie să conțină un burger)

Contra:
– Chifla putea fi mai rumenita.
– Baconul nu era crocant.
– Cascavalul nu era topit.

Concluzii 

Bun, acum că am testat toate locurile cu burgeri (McDonalds și Beer House nu au intrat în calcul din motive evidente) e timpul să facem clasamentul:

5. La borcane – fără discuție cel mai slab burger pe care l-am mâncat în ultima săptămână, chifla foarte proastă, prea multe roșii cherry, fără sos, fără gust.

4. Lactobar – Un burger decent însă e tras în jos de chiflă și lipsa baconului.

3. Baraw – Chifla e excelentă, cartofii sunt buni, burgerul în sine suferă de lipsă de bacon dar altfel nu am ce îi reproșa.

2. American Grill – Un burger onest și extrem de configurabil, poate merita chiar locul 1.. dar…

1. Rivo – Fără îndoială cea mai bună pastilă de carne, mare, suculentă, gătită medium rare, e delicioasă, iar burgerul e despre carne, diferența dintre pastila de carne de la Rivo și ceilalți e de la cer la pământ. Prețul, cu aproximativ 10 lei mai mare față de celelalte localuri e fără doar și poate justificat.

 

Toti cei care mănâncă Monoglutamat de Sodiu (MSG sau E621) vor muri!

Borcanul meu de MSG
Borcanul meu de MSG

E adevărat, toate studiile efectuate până acum au demonstrat că toţi cei care consumă acest drog alimentar la un moment dat vor muri. Nu există absolut niciun studiu sau măcar un indiciu clar care să arate că vor muri mai repede decât cei care nu consumă, dar la un moment dat sigur vor muri. Cam atât ştim cu siguranţă despre monoglutamatul de sodiu până în prezent. FDA (Food and Drug Administration) a clasat produsul ca fiind inofesinv, in aceeasi grupa cu sarea, bicarbonatul de sodiu si alte saruri, singura restrictie este ca nu se poate pune in produse destinate sugarilor (dar sunt foarte multe ingrediente care nu se pun in formulele de lapte praf, spre exemplu ma indoiesc ca aptamil contine curry sau ardei iuți).

De altfel MSG e o substanţă care se găseşte în mod natural în roşii, parmezan, carne de vită maturata, jamon iberico, produse fermentate, etc. atunci de ce se face că atunci când cauti pe google “monoglutamat de sodiu” primele rezultate sunt:

Monoglutamat de sodiu (MSG sau E621), drogul din alimente – CSID.ro

Monoglutamatul de sodiu, cel mai periculos ingredient din mancarea ta zilnica

Monoglutamatul de Sodiu – E 621 – CrestinOrtodox.ro (uuuu… CrestinOrtodox.ro must be good, oamenii ăia se pricep la ştiinţă)

Monoglutamatul de sodiu, tu stii cat este de periculos pentru copilul tau?

Pentru a explica pun aici un filmuleţ scurt (e fragment dintr-un episod Mind of a chef):

Pe scurt, un doctor a observat că unii din prietenii lui aveau diverse simptome neplăcute (dureri de cap, transpiraţie, etc) după ce mâncau la restaurante chinezeşti şi a denumit acest fenomen: Sindromul Restaurantului Chinezesc, în bucătăria chinezească se foloseşte mult MSG (fie în stare rafinată, fie produse bogate în mod natural în MSG (cum ar fi sosul de soia spre exemplu) deci unii au dedus că asta trebuie să fie explicaţia cea mai plauzibilă (dar deşi această scrisoare e din anii 60 nici până în ziua de astăzi nu există un studiu care să arate legătura dintre MSG şi simptomele sus menţionate).

Desigur e oarecum ciudat, că în restaurantele italiene unde se servesc foarte multe feluri care conţin roşii şi parmezan (ambele foarte bogate în MSG) nu au un “sindrom al restaurantului italian”.

MSG = MAKES STUFF GOOD

Acum că am discutat despre partea ştiinţifică (la care nu mă pricep) să discutăm despre partea culinară (la care mă pricep ceva mai mult). Dacă ne lărgim un pic orizontul căutărilor pe google şi trecem de siteurile de mămici şi creştini ortodocşi, vom descoperi că în comunitatea oamenilor care discută zilnic despre sous vide si reducţii de oţet balsamic MSG are o cu totul altă reputaţie, cea de UMAMIIII… GOOOD… şi acronimul MSG vine de la Makes Stuff Good. Având în vedere că am mai multă încredere în acei oameni decât în CreştinOrtodox punct ro mi-am comandat juma’ de kil de MSG. Nu a fost uşor, în România am găsit un singur magazin care comercializa acest produs (cel puţin on-line) și chiar și acesta încerca să evite folosirea cuvintelor monoglutamat de sodiu sau MSG a preferat Sare chinezească – E621, probabil ca să evite conotațiile negative. Dar în cele din urmă mi-a venit punga, ce arăta cam aşa

img_20160913_111845

Evident, primul lucru pe care îl fac cu o pungă mare de praf alb pe care o primesc e să trag pe nas o doză o gust… are un gust oarecum neutru, uşor sărat, nevastă-mea l-a descris cel mai bine “are gust de chipsuri” (defapt e invers, chipsurile au gust de MSG pentru că mai toate sunt condimentate cu asta).

Apoi am început să gătesc cu el, inclusiv testând mâncăruri gătite în acelaşi fel dar unele cu şi altele fără “drog”. Rezultatele au fost destul destul de neconclusive, uneori se simţea că o variantă e mai bună alteori nu, până la urmă e un simplu potenţiator de arome, dacă are ce să potenţeze te ajută un pic, dar nu va transforma niciodată o mâncare naşpa într-una bună. Dar chiar dacă adaugă 5-10-20% în plus la gust… ăia pot fi decisivi. Nu, nu e o baghetă magică, dar diferenţa se poate simţi, diferența dintre “OK” și  “WOW” e destul de mică. Și în mod clar MSG adaugă acel “yum factor” care te face să vrei să termini tot ce ai în farfurie.

E simplu de folosit, îl adaugi de câte ori adaugi sare, nu dă dureri de cap, nu te face să transpiri (decât dacă ai mâncat picant).

MSG IS CHEATING

Mai mulți bucătari, printre care și unul român și-au exprimat părerea că folosirea MSG ar fi o formă de a trișa, de a păcăli creierul că mâncarea din farfurie e mai bună decât a gătit-o bucătarul.

Serios??? Dar sarea nu e? piperul? folosirea sous-vide-ului? eu as spune ca orice preparat care nu e prajit deasupra focului pe un bat fara condimente e o forma de trisare, ca asa gateau stramosii nostri, bucatarii rai incearca sa ne pacaleasca cu sare, condimente, ierburi aromate si alte prostii sa ne induca in eroare. MSG e parte a acestui arsenal, si dacă cineva îl folosește (fie în formă de pulbere albă sau prin folosirea ingredientelor bogate în MSG) e alegerea celui care gătește. Dar sub nici o formă nu cred că e vorba de “păcălire”.

CONCLUZII – TL;DR

Monoglutamatul de sodiu (MSG) nu este dăunător, sau cel puțin nu într-o măsură mai mare decât orice altă sare (evident depășirea anumitor limite poate pune probleme, la fel ca la orice).

MSG = Makes Stuff Good, dar nu face minuni, nu te aștepta să pui MSG peste o mâncare proastă și să se transforme în mod miraculos într-una bună.

Nu, nu trebuie să folosești MSG ca să obții o mâncare gustoasă, dar dacă pot îmbunătăți ceva, de ce nu aș face-o?

#foodreviews – episodul 9 – Spoon Grill & bar

Despre Spoon-ul din Lotus am mai scris, acum au deschis un local trendy, pe malul Crişului, aproape de Crinul Alb şi Rivo dar mesajul pare a fi mai degrabă “fmm Rivo” întrucât se vrea o concurenţă destul de directă cu Rivo. Deci vrea şi Spoon să joace în liga restaurantelor high-end şi pare să funcţioneze, au terasă pe malul crişului, au design modern, am fost în weekend şi cam aveam nevoie de rezervare ca să mănânc.

20160522_172535

Atmosfersa şi servirea

Atmosferă hip&trendy, cu menţiunea că pe terasă în timpul zilei vor exista inevitabil locuri în care să te bată soarele… mă rog… mergeţi şi voi seara. Servirea e asigurată în parte de chelnerii de la spoon-ul din Lotus. Decentă. Nu am mare lucru de obiectat aici.

Aperitiv – tartar de ton, pastă de anşoa, tortilla. 

Mai ţineţi minte ce ziceam despre tartarul de biban al celor de la Allegria? Aici a fost mai bine, tartarul de ton era amestecat cu ceapă şi alte ingrediente, nu era neapărat curajos dar avea lângă o pastă de anşoa care prin natura lui era destul de sărată. Tortilla delicioasă. Bun, spre foarte bun şi o prezentare reuşită.

20160522_165719

Fel principal – Piept de raţă sous vide cu piure de păstârnac şi ceva gem de prune

20160522_171019

OK, deşi sous vide sună pretenţios e o tehnică folosită pentru a găti carnea la temperatura potrivită, fără să mai ai stresul “câte minute o prăjesc”, e deosebit de utilă la restaurante. Aici eu cred că nu le-a reuşit. Pieptul de raţă avea pielea perfect rumenită dar interiorul era uşor prea făcut. Setaţi şi voi temperatura de sous vide mai jos ca să iasă bine. Altfel preparatul nu a fost rău, garniturile erau bune şi chiar şi uşor overcooked pieptul era decent.

Fel principal – costiţe barbecue cu cartofi

20160522_170117

Trebuie să fii extrem de detestabil să nu îţi placă costiţele. Astea erau chiar bune. Poate nu cele mai bune costiţe pe care le-am gustat, dar foarte bune, clar mai bune decât cele pe care le-am mâncat la Spoon în Lotus.

Fel principal – Biban cu legume

20160522_170000

Peştele gătit corect şi legumele foarte gustoase, ce ţi-ai putea dori mai mult? Uşor picant (legumele) peştele fraged, pielea crocantă, nimic de reproşat.

Concluzie

E clar că Spoon – Bar & Grill vrea să se bată cu restaurantele high-end din Oradea (Rivo, Graff, Allegria, Crinul Alb) şi din punctul meu de vedere o face bine. Da, e uşor prea fancy şi prea hipsterish pentru gustul meu dar cam aşa sunt şi celelalte, mâncarea e bună, uşor scumpă da plm, trebuie să fie aşa, doar nu eşti sărac dacă mergi acolo… Mă abţin să pun momentan calificativul de “best high-end restaurant” pentru că am fost acolo o singură dată, clar trebuie să mai fac nişte probe, dar ca idee toţi cei de la masă au golit farfuriile…. ceea ce spune multe.

Note

Servire: 8/10
Aperitiv – Tartar de ton: 9/10
Piept de raţă sous vide: 7/10
Costiţe: 8/10
Biban cu legume: 9/10
Raport preţ/calitate: 7/10

 

#foodreviews – episodul 8 – Allegria – Republicii

Allegria de pe Republicii (acolo unde era fosta farmacie non-stop) clădire istorică de altfel, s-a deschis anul trecut cu destul de mare publicitate. Atât de mare că am fost si eu anul trecut şi a fost hit&miss… adică unele lucruri erau foarte bune, altele “meh” sau chiar catastrofale. Între timp am înţeles că s-a schimbat şi chef-ul care acum e italiano vero şi am zis să fac review mai ales că restaurantul e destul de în vogă, şi în general ai nevoie de rezervare pentru a prinde masa.

Designul mi s-a părut chiar bun, cumva au reuşit să îmbine clădirea în stil baroc cu elemente frumos restaurate care arată fosta destinaţie a clădirii (farmacie şi spital) cu minimalism şi restaurant modern high-end… nu pare o combinaţie bună, dar mie mi-a plăcut. Dar eu nu mă pricep la design, deci mnah… să trecem la lucrurile importante.

Servirea

Politicoasă dar… mediocră aşa… pentru un restaurant generic mergea, pentru pretentii de high-end…eh… se putea mai bine… poate am fost noi ghinionisti… mai uitau o băutură, sau că am cerut zahăr, sau chestii d-astea… dar cât timp sunt politicoşi (defapt politicoase că erau doar chelneriţe) şi problema se rezolvă, nu pot fi foarte supărat. Nu e un motiv pentru care să nu mergi la restaurant, dar clar se putea şi trebuia să fie un pic mai bine.

Aperitiv – Tartar de biban

IMG_20160514_151758-2

Prezentarea… simplă dar OK…  sigur se putea face o prezentare mai bună. Iar rucola… ok… m-am plictisit să spun ca rucola e o păpădie amară care nu aduce aproape niciodată nimic în plus. Are zero aromă doar gust amar. Serios, de ce ar vrea cineva rucola la ceva? Stiu că e la modă, ştiu că bucatarie italiana… stiu ca aduce culoare verde in farfurie la un cost extrem de redus… dar totusi… astept momentul ala de sinceritate cand toata lumea va spune “da bah, rucola e nasoala, e comestibila, potential sanatoasa, dar hai sa n-o mai mancam pentru ca nu are gust bun”. Sa ne intelegem, asta nu e neaparat vina restaurantului sau a bucatarului, acum pare aproape un sacrilegiu sa faci orice salata cu tenta italiana fara sa pui multa rucola in toate restaurantele (si nu doar din Romania), poate sunt eu nebun si nu imi place mie, dar vreau sa vad persoana aia care imi spune “da bah, mancarea asta e mult mai buna daca pui multa rucola in ea” si apoi sa o vad ca o si mananca si nu o lasa in farfurie cum fac toti oamenii normali.

Asa, trecand peste prezentare, sa revenim la preparatul in sine.

Prima surpriza neplacuta: fix in prima imbucatura de peste luata era un os destul de serios… daca eram jurat la masterchef sau ceva de genul era momentul de rating maxim cand tranteam farfuria de podea si sesizam politia pentru tentativa de omor ce a facut-o bucatarul impotriva gatului meu de panseluta. Dar nu e cazul. Am filetat suficienti pesti ca sa stiu ca treaba asta se poate intampla oricat de atent ai lucra, desigur in general nu ar trebui sa se intample, ar trebui sa fie o greseala care se mai intampla si ea uneori, nu o regula, dar ca sa fie clar nu voi depuncta preparatul pentru asta. Pentru ce voi depuncta insa preparatul e lipsa de curaj. Mi-au adus un peste crud taiat marut, mi-au adus o bucata de lamaie, cateva capere, garnitura de germeni de ceapa si rosii cherry plus decor de rucola (refuz sa cred ca ala e destinat consumului uman). Desigur, ai cam toate incredientele pentru un tartar de peste bun, si oarecum exista o logica in a nu pune sarea si lamaia prea din timp (aceste ingrediente “gatesc” pestele) dar e ca si cum ai cere un sandvis si cineva ti-ar aduce ingredientele (paine, unt, sunca, cascaval, mustar… acum hai pune-le tu impreuna sa  nu zici ca eu ti-am stricat sandvisul). La tartarul de vita e chiar oarecum normal sa fii intrebat daca il vrei preparat sau sa ti-l prepari tu in farfurie si sa primesti ingredientele. La cel de peste e prima data cand vad, si daca tot ma lasa sa-l prepar eu singur atunci voiam si niste ceapa rosie tocata, usturoi tocat, poate niste bucati de peste afumat tocat marunt… adica daca tot il fac eu, lasa-ma sa fiu creativ…

OK, as minti daca as spune ca rezultatul final (dupa ce am adaugat lamaie, sare, piper, germeni de ceapa, ulei) nu a fost delicios… dar cumva obliga clientul sa isi faca propria mancare. Nu zic sa nu ii acorde aceasta sansa daca clientul doreste asta, dar stiu multi oameni care ar fi gustat din preparat asa cum e, ar fi decretat ca e nasol ar fi pus furculita jos si gata, esti in restaurant, nu in bucatarie, nu esti obligat sa stii sa gatesti. Altfel pestele era calitativ, germenii de ceapa mergeau bine (in general se foloseste ceapa normala tocata marunt, dar chiar era o combinatie interesanta cu germeni de ceapa).

Fel principal – Fajitas de pui cu guacamole si lipie

13227059_1043696188998790_7464316411321966355_n

Trecand peste (sau poate chiar din cauza) aspectului de Mickey Mouse al farfuriei, platingul e foarte reusit, desigur fajita deobicei serveste pentru a umple acea lipie, dar cine vrea sa manance un fel de shaworma mexicana intr-un restaurant elegant?

Prima chestie pe care am gustat-o a fost guacamole-ul… care era defapt avocado care s-a intalnit cu un blender si cam atat. Posibil sa fi pus cantitati minime de ulei, sare si lamaie dar acestea nu se simteau. Ceapa tocata si usturoiul lipseau cu desavarsire (sau erau foarte bine ascunse) desi nu retin sa fi vazut reteta de guacamole fara aceste ingrediente asta ca sa nu mai vorbesc de consistienta prea cremoasa (ar trebui sa mai existe si bucati mai mari de avocado, nu doar pasta). Sotia mea a pus usturoi din sosul de usturoi aferent unui alt preparat (pulpe de pui crocante cu cartofi si sos de usturoi), a mai pus sare, si deja guacamole-ul era chiar bun… dar in continuare sustin ca trebuie sa se faca o diferenta clara intre cursuri de gatit si restaurante. La restaurante (mai ales cele cu pretentii) o mancare ar trebui sa fie foarte buna exact asa cum ajunge pe masa, hai ca daca mai e nevoie de un pic de sare si piper nu e grav, dar aici era o pasta de avocado fara nici un gust la care ii lipseau ingrediente esentiale.

Fajita in sine… alta mancare (de pui)… spre perfecta… puiul bun, legumele gatite corect, sosul usor picant extrem de bun, absolut nimic de reprosat, sosul de iaurt mergea bine langa, o mancare extrem de reusita. Pacat ca lipiile erau si ele nesarate, fara gust, si guacamole-ul a trebuit reparat cu ingrediente care in mod normal nu erau disponibile pe masa, dar mancarea in sine a fost exceptionala.

Fel principal – Rasol de vita cu legume si hrean.

IMG_20160514_154240-2

Pe langa mancarurile “trendy” adica paste, fructe de mare, peste si alte chestii de genul, restaurantul ofera si o sectiune “retro” unde au ciolan, costite si… rasol de vita cu hrean… Chiar imi era dor de unul bine facut si a fost chiar o surpriza placuta. Am gasit si destul de multa maduva in os… yummm… e un preparat extrem de simplu dar totodata delicios… carnea de vita extrem de frageda, gustoasa, maduva in os… singurul lucru pe care nu l-am inteles a fost alaturarea cu legumele (foarte corect facute de altfel, trase la tigaie si delicioase). Nu mi se parea ca mergeau langa un rasol cu hrean… si nu eu am facut aceasta alaturare ci asa era preparatul in meniu. Mie mi s-ar fi parut ca langa un rasol ar fi mers doar paine prajita si poate niste muraturi, dar poate sunt eu prea de moda veche) şi daca tot am ales din sectiunea retro, de ce am broccoli in farfurie? Probabil broccoli era cumparat la legatura duminica dimineata de la o mamaie din Piata Mare, si nu din acela globalizat cumparat de la Metro Cash&Carry. Si parca nici zucchini nu era chiar din cele mai vechi timpuri pe la tarabe.

Concluzie

Nu ma intelegeti gresit, e un restaurant bun, dar oarecum frustrant, putea fi foarte bun cu mici imbunatatiri, mancarea e buna spre foarte buna cu ingrediente de calitate, dar uneori trebuie sa ti-o faci tu buna, servirea e oarecum decenta dar te-ai astepta la mai multa atentie poate… Unele preparate au fost chiar exceptionale, in schimb (si acum si in trecut) alte preparate au fost aproape nemancabile prin felul in care au fost servite. De revenit? Clar da… imi place sa risc.

 P.S

Nu fac recenzie la ce nu mananc, si nu mananc deserturi niciodata, dar cica Tiramisu  si Carrot Cake cu caramel sarat au fost foarte bune.

Note

Servirea: 7/10
Aperitiv – tartar de biban: 7/10 (gustul final era de 8 dar nu era meritul lor)
Fel principal – Fajitas: 9/10 (cu oaresce indulgenta pentru guacamole si lipie)
Fel principal – Rasol de vita: 8/10

Raport preț/calitate – 7/10


 

Reverse seared rib-eye

Dap, carne scumpă de vită… suta de lei kilogramul… şi greu de găsit, eu am luat de la selgros, congelată… posibil să existe şi la metro sau în gama gourmand, dar cert e că preţul va fi tot pe acolo… e oarecum justificat având în vedere că trebuie să creşti ditai vita de 200+ kg ca să obţii câteva kg de rib-eye (care e o parte din antricot doar că în română nu sunt definite pe bucăţi părţile antricotului).

După o decongelare foarte lentă carnea arăta cam aşa:

IMG_20160510_173519

Sunt 2 bucăţi de 250 grame care hrănesc lejer 3 persoane, poate chiar 4 dacă nu sunt foarte flămânde.

Dar să trecem la reţetă: sare din belşug pe ele, piper, şi puse pe o tavă cu grătar metalic şi băgate la cuptorul preîncălzit la 130 grade timp de 30 de minute

IMG_20160510_174336

Desigur dacă aveţi bucăţi mai mici sau mai mari timpul de gătire va varia, temperatura internă ar trebui să fie pe la 45-50 de grade când terminaţi cu cuptorul.

Cât timp stă carnea la cuptor putem să facem garnitura, eu am ales nişte fasole verde franţuzească congelată… am topit o lingură mare de unt în tigaie, am adăugat fasolea congelată, usturoi tocat, sare şi piper şi am aşteptat vreo 10-15 minute să se facă uşor maronie pe alocuri.

IMG_20160510_183008

După ce carnea a stat aproximativ 30 de minute la cuptor am încins un grătar de fontă în care aţi pus ulei (sau untură… dar niciodată unt sau ulei de măsline… chestia asta trebuie făcută la foc mare şi avem nevoie de grăsime care e rezistentă la temperaturi înalte) trebuie prăjită pe foc iute până începe să devină maronie pe ambele părţi (da, ajută să o întoarceţi la fiecare 30 de secunde) oricum nu trebuie gătită mai mult de 4 minute.

Rezultatul:

2016-05-10

Spor la gătit.

 

#foodreviews – Episodul 7 – Aroma

DISCLAIMER:

Nu, nu mi-am pierdut obiectivitatea, dar da, vreau să fac un pic de reclamă acestui restaurant, nu, nu m-au mituit (OK, mi-au dat niște prăjitură și shoturi de alcool din partea casei dar nu asta contează), dar e un restaurant bun și interesant care merită vizitat, nu sunt acționar, nu beneficiez de eventualele profituri, dar dacă nu vor avea clienți există două variante: fie se închide fie, mai rău, devine nașpa. Și ambele variante ar fi nasoale pentru mine.

Am cam șomat cu review-urile deși am mai mers la diverse birturi, spre exemplu Coquette (nu scriu review dar per total nașpa, aiurea, cam nasol) sau Da Luca (dezamagitor dar poate o sa scriu totuși un review)… Poate tocmai că nu am găsit nimic care să mă entuziasmeze sau să mă revolte nu am avut chef să scriu un review… senzația de ”meeeh” e greu de exprimat în cuvinte.

Dar să revenim al treaba noastră, vineri seara, ajung destul de târziu acasă și nici nu aveam mare chef de gătit… hai să ieșim în oraș… prima oprire (pentru că era cel mai apropiat de noi): Alegria… totul rezervat (wow, de ce merge așa de bine localul ăsta, ultima dată când am fost a fost oarecum mediocru, va trebui să revin că poate e ceva de capul lui), mergem la Due Fratelli (despre ăsta chiar auzisem chestii bune), totul rezervat… Wow… toată lumea iese vineri seara? Aflasem cu câteva zile înainte de existența restaurantului Aroma, pe str. Traian Moșoiu, aproape de Rosescas (și acolo urmează un review) deci mergem acolo… Wow… restaurantul gol… aparent toată lumea era la celelalte două… Nu îmi plac restaurantele goale, deobicei există motive temeinice să fie goale… dar hai să ne riscăm.

Ca să fiu mai clar, Aroma e în locul unde era amplasat Amante prima dată (înainte să se mute pe Ștefan cel Mare), apoi a fost Beciul Haiducesc sau ceva de genul, restaurantul ăla unde mergea Phoenix non-stop, care s-a închis… apoi a fost un restaurant coreean timp de câteva luni… am fost în toate, și toate s-au închis… cred că le port ghinion…

Așa, iar am divagat, Aroma, vineri seara, noi singurii clienți, eu cer costițe, soția cere salată Caprese, fiică-mea bruschete (deh, doar eu eram flămând). La vremea aia aveau și o chelneriță care arăta bine (așa a zis nevastă-mea, eu nu m-am uitat, dar o cred pe cuvânt) care a început prin a încurca salata caprese cu capriciosa… și îi aduce la nevastă-mea asta:

20160311_201209

“Sigur e caprese?” “da…” “dar nu are roșii…” “…”

Înainte să apuce nevastă-mea să explice că asta nu e caprese cineva s-a sesizat că aia e capriciosa nu caprese și în timp record au înlocuit salata, cu scuzele de rigoare… Din punctul ăsta de vedere au un 10+… e uman să greșești, dar e important să poți repara greșeala cât se poate de repede. Ca să fim înțeleși asta e salata caprese:

20160311_201805

Costițe cu sos barbecue

20160311_201349

Foarte bune, în ultima vreme am mâncat costițe la Da Luca (1 kg porția), la Scorilo, la Romanada, Spoon, etc… Sincer, de departe cele mai bine făcute costițe, nu am înțeles niciodata dorința bucătarilor de a transforma o costiță zemoasă într-o chestie uscată și fără gust. Asta era fragedă și zemoasă, perfect făcută! Cu privire la sosul barbecue… hai să zicem că e o abordare originală, dar care a dat o notă proaspătă preparatului.

Supă cremă de usturoi copt cu năut

IMG_20160322_133047-4

Cremoasă, aromă subtilă de usturoi, bacon (BACON, BACON, BACON)… singurul reproș ar fi faptul că crutoanele erau un pic neprăjite… altfel perfectă.

Piept de pui picant în lapte de cocos cu cartofi piure

IMG_20160317_133135-2

Pieptul gătit cum trebuie, fără să fie uscat, sosul plăcut, nu era picant though… cartofii chiar buni…

Tortellini Boscaiola

IMG_20160318_132108-2

Paste home-made, gătite corect, sos plăcut, gust pregnant de ciuperci (poate un pic prea pregnant), bune spre foarte bune, deși nu sunt fan paste.

O mențiune specială (dar fără poze) primește pieptul de pui crispy cu sos dulce picant, prima dată mi-au adus defapt două sosuri, ambele mediocre, a doua oară au adus un fel de thousand island cu sos picant… demential… si supa crema de ardei copt pe care nu am gustat-o dar arata bine si cica era buna… dar chiar daca nu e buna apreciez faptul ca au un asemenea preparat in meniu.

Concluzie:

Deci mergeti la Aroma! E bine acolo, uneori primiti si prajitura sau alcool din partea casei. Mancarea e buna in general, au si meniul zilei. Serios, vreau sa merg acolo si in viitor si daca eu o sa fiu singurul client o sa se transforme in ceva nasol.

Note:

Servirea: 10/10
Costițe: 9/10
Supă cremă de năut cu usturoi: 9/10
Piept de pui picant cu lapte de cocos: 8/10
Tortelini Boscaiola: 8/10
Crispy strips cu sos picant: 10/10
Raport pret/calitate: 8/10